Urcând scările de la stația de metrou Eroilor spre străzile agitate de iureșul vieții de Capitală, privirea îți este atrasă de turlele impunătoare ale Bisericii „Sfântul Elefterie” – Nou. Nu departe, se află însă și Biserica „Sfântul Elefterie” – Vechi, lăcaș al comunității surzilor din București.
Acum cinci ani, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, biserica a fost rânduită drept lăcașul de rugăciune al comunității ortodoxe a surzilor din București. La origini, de comunitatea acestora a avut grijă părintele Victor Preoteasa, iar de la începutul lunii iulie a fost desemnat slujitor al bisericii părintele Ilie Mirel. Am găsit comunitatea rugându-se tăcut în limbajului mimico-gestual de sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului, uimindu-mă să văd, pentru prima dată cum sunt sculptate în aer bine cunoscutele cuvinte din ecteniile, cântările și rugăciunile Sfintei Liturghii. Fiind obișnuită să-mi concentrez toată atenția, în timpul slujbelor, pe simțul auzului, am început să urmăresc cu emoție mișcările necunoscute mie. Era o Liturghie tăcută pentru mine, însă plină de înțeles și acompaniată de o muzicalitate tainică pentru ceilalți.
După Liturghia săvârșită de un sobor de preoți care cunosc limbajul mimico-gestual, am rămas să vorbesc cu părintele Ilie, care mi-a explicat specificul slujirii pentru comunitatea surzilor. Până a ajunge la Biserica „Sfântul Elefterie”-Vechi, părintele Ilie a bătut o cale de slujire în calitate de preot de caritate la Penitenciarul de la Rahova, la o casă de copii și la Căminul de bătrâni de la Ciolpani. Acum doi ani, fiind încă la căminul de bătrâni, a făcut un curs de limbaj mimico-gestual, ca să poată vorbi cu bătrânii cu deficiențe de auz de acolo. Mare i-a fost mirarea când a aflat că bătrânii nu cunoșteau limbajul semnelor, de aceea a crezut că a făcut cursul degeaba. Însă la Dumnezeu nimic nu este la voia întâmplării, crede părintele.
„Persoanele cu deficiențe de auz sunt marginalizate de societate, fiindcă aceasta nu le oferă posibilitatea să se afirme. Tocmai din cauza asta trebuie să-i motivezi și să-i ajuți să înțeleagă că nu sunt altfel decât ceilalți. Sunt deosebiți, și dacă Dumnezeu le-a dat acest handicap, este fiindcă ei pot să îl ducă.” Deși nu cunoaște la perfecție limbajul semnelor, părintele se ocupă de învățarea acestuia zi de zi, fiind ajutat de părintele Constantin Onu, primul preot care a pus problema slujirii în limbajul mimico-gestual în România și autorul Liturghierului în limbaj mimico-gestual. Tot părintele Constantin este și cel care l-a încurajat pe părintele Ilie să vină la biserica ocrotită de Sfântul Elefterie. Pe lângă părintele Constantin, îl ajută și părintele Cătălin Țâru, ambii slujitori ai comunității surzilor din Pitești.
„Să alergăm și în valurile mării, să-i aducem pe cei care nu vin la biserică”
L-am întrebat pe părintele Ilie cum e să slujești în tăcere. „În această tăcere simți, de fapt, că te regăsești pe tine însuți. Este un simțământ profund, fiindcă tăcerea asta te face să te înțelegi pe tine, să te auzi pe tine, să poți să-L vezi altfel pe Dumnezeu. Faptul în sine că vezi cum ceilalți te privesc e singura modalitate prin care ei pot să acumuleze, să trăiască Sfânta Liturghie și în felul acesta apare și rezultanta dorinței pe care fiecare preot o are: să-i cucerească pe credincioși. În același timp, este mai greu și recunosc că poate folosesc prea mult mentalul și prea puțin duhul, dar nădăjduiesc cu timpul să mă transpun cu totul în starea limbajului mimico-gestual, care e una deosebită.”
Abia când te apropii de această lume a tăcerii începi să-i mulțumești cu adevărat lui Dumnezeu pentru faptul că auzi, spune părintele. „Pentru crucea pe care o au, ei nu aud toate mizeriile din lumea asta și astfel cred că ei se vor mântui mai ușor. Poate că Dumnezeu i-a ferit și i-a apărat în felul acesta”, explică în continuare părintele Ilie. „Misiunea noastră, a celor din biserică, cei care am înțeles dragostea lui Dumnezeu și am simțit-o în viața noastră, este să alergăm și în valurile mării, să-i aducem pe cei care nu vin la biserică.”
De sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului, alături de părintele Ilie au slujit părintele Constantin Onu și părintele Cătălin Țâru, astfel că am discutat și cu părintele Constantin despre importanța misiunii care se face la Biserica „Sfântul Elefterie” – Vechi.
„Această biserică, fiind în centrul Capitalei, este un bastion pentru promovarea culturii persoanelor surde, care are menirea să adune pe toți confrații cu deficiențe de auz. Ei au nevoie să știe că duminica au unde să se adune în capitala României, având astfel alternativa de a alege casa Domnului. Faptul că pregătești o masă gătită – mă refer la podoaba bisericii – și îi aduci în centrul Capitalei, într-o biserică de asemenea anvergură, denotă prețuirea pe care Părintele Patriarh Daniel și Biserica o au față de aceste persoane. Este cel mai potrivit, în centru, la vedere și cu toată podoaba pusă la dispoziție pentru persoanele surde, ca ele să se întâlnească în duminici și sărbători, la momente catehetice, momente de administrare a Sfintelor Taine. Astfel, consider că este esențial rolul pe care îl are Biserica „Sfântul Elefterie” – Vechi, pentru că persoanele cu deficiențe de auz așteptau de mult să fie confrați în fața Sfântului Altar cu toți ceilalți, fiindcă, chiar dacă ei nu aud, percep suficient de bine și de încântător credința, pentru a fi creștini-model”, explică părintele Constantin.
Fiind și capelă a Bisericii „Sfântul Elefterie” – Nou, bisericuța Liturghiei tăcute, precum și comunitatea ei, este ajutată de către slujitorii acesteia. „Noi suntem permanent lângă ei sufletește și purtăm de grijă ca acest sfânt lăcaș să fie întreținut și îngrijit pentru ca ceasurile de rugăciune și sfintele slujbe să se desfășoare în cele mai bune condiții. Ne bucururăm că prin mica jertfă a preoților și credinicioșilor din parohia noastră suntem alături de acești frați ai noștri suferinzi trupește, dar cu suflet mare, deschis către darurile iubirii Atotmilostivului Dumnezeu, doctorul sufletelor și trupurilor noastre”, ne-a spus părintele Valer Ulican, parohul Bisericii „Sfântul Elefterie”- Nou.
Istoria lăcașului, pe scurt
Ridicată între anii 1741 și 1744 de către Maxim Cupetul, neguțător care locuia în mahalaua Colței, în timpul domniei lui Mihai Racoviță Voievod, biserica a fost atribuită schitului mitropoliei. 70 de ani mai târziu, la dispoziția regelui Ferdinand I, Bisericuța „Sfântului Elefterie” este clasată drept monument istoric. Șubrezită în urma cutremurelor, a fost consolidată de mai multe ori, astfel încât veghează neclintit și astăzi fosta insulă de pe apa Dâmboviței. (Articol publicat în Ziarul Lumina din data de 19 septembrie 2013, semnat de Ecaterina Luțișina)
