Comunitatea românească din Saint-Raphael, Franța, formată în proporție de aproximativ 60% din medici români care activează în sudul Franței, și-a sărbătorit hramul duminică, în ziua de pomenire a Sfântului Ierarh Nectarie.
Sărbătoarea a debutat sâmbătă seara cu slujba Vecerniei unită cu Litia, iar duminică a fost oficiată Sfânta Liturghie, urmată de o agapă oferită într-un spațiu pus la dispoziție de Primăria Saint-Raphael.
La eveniment au participat domnul Pierre Cordina, viceprimarul orașului, precum și reprezentanți ai Consulatului General al României la Marsilia.
Icoană vie a speranței
Părintele paroh Adrian Maliszevschi a explicat că structura comunității – formată în mare parte din medici români – își găsește un model spiritual în ocrotitorul parohiei, Sfântul Ierarh Nectarie, cunoscut în întreaga lume ca mare vindecător și sprijin al celor aflați în suferință.
„Cred că nu întâmplarea face ca această comunitate de aici, la Saint-Raphael, să fie alcătuită din 60% medici români de diverse specialități, care activează în acest orășel minunat, și cred că Sfântul Ierarh Nectarie devine o icoană vie a speranței pentru comunitatea ortodoxă română”, a spus părintele.
După slujbă, copiii parohiei au prezentat un moment poetic dedicat lui Mihai Eminescu, cu prilejul împlinirii a 175 de ani de la nașterea poetului național.
Parohia „Sfântul Ierarh Nectarie” din Saint-Raphael a fost înființată în 2021 și se află în regiunea Coasta de Azur, lângă localitățile Cannes și Saint Tropez.
Foto credit: facebook / Biserica Ortodoxa Saint Raphael





