Creștinii Ortodocși se află în Postul Mare care face parte din perioada liturgică a Triodului. Această perioadă este compusă din trei părți: Perioada pregătitoare, Postul Mare propriu-zis și Săptămâna Sfintelor Pătimiri sau, cum mai este numită în popor, Săptămâna Mare.
Din perioada pregătitoare fac parte săptămânile încununate de Duminica Vameșului și Fariseului, Duminica Fiului Risipitor, Duminica Lăsatului de carne și a Lăsatului de brânză. Postul propriu zis este format din săptămânile ce cuprind Duminica Ortodoxiei, Duminica Sfântului Grigorie Palama, Duminica Sfintei Cruci, Duminica Sfântului Ioan Scărarul, Duminica Sfintei Maria Egipteanca și Duminica Floriilor.
Scopul postului este o refacere și o intensificare a relației sau comuniunii omului cu Dumnezeu
Postul nu înseamnă numai înfrânarea de la mâncare și băutură, ci și un constant efort spiritual de schimbare a felului omului de-a gândi, simți, vorbi și a se comporta în raport cu semenii săi în prezența lui Dumnezeu. Întrucât scopul postului este o refacere și o intensificare a relației sau comuniunii omului cu Dumnezeu, în această lumină a comuniunii cu Dumnezeu trebuie văzute duhovnicește toate cele din jur: societatea și natura. În acest înțeles, Sfântul Vasile cel Mare precizează: „Dar, pentru ca postul să fie vrednic de laudă, nu-i de ajuns numai să ne înfrânăm de la mâncăruri; trebuie să postim post bineplăcut lui Dumnezeu. Iar postul adevărat este înstrăinarea de păcat, înfrânarea limbii, oprirea mâniei, îndepărtarea de pofte, de bârfe, de minciună, de jurământ strâmb. Lipsa acestora este post adevărat. în ele stă postul cel bun”.
Sinceritate în iubire, smerenie în relațiile cu semenii, sârguință multă pentru bine, duh fierbinte în credință, slujire lui Dumnezeu, nu idolilor sau duhurilor rele; nădejde cu bucurie, răbdare în suferință, rugăciune stăruitoare, ajutorare frățească, ospitalitate față de străini – toate aceste virtuți sunt roade și lumini ale înnoirii vieții din școala postului adevărat unit cu rugăciunea și cu fapta cea bună. Prin credință dreaptă și viețuire sfântă, creștinul răstignește în el patimile egoiste (mândria, lăcomia și lenea sau comoditatea) în acest înțeles, viața duhovnicească este asceză sau nevoință, luptă împotriva autosuficienței și autoafirmării ca mulțumire de sine și ca laudă de sine, după cum precizează Părintele Patriarh în volumul Foame și sete după Dumnezeu – înțelesul și folosul postului -.
Săptămâna a doua a Postului Mare
Această săptămână îndeamnă la stăruință și perseverare pentru a relua cu râvnă parcursul celei de-a doua etape a celor 40 de zile de post. Slujirile liturgice din această săptămână se reiau, Pavecernița nu mai cuprinde Canonul Mare, postul e mai puțin riguros; se adoptă regulile obișnuite de înfrânare, distingând între ele zilele de luni, miercuri și vineri, de zilele de marți și joi. Astfel, Sfinții Teodor Studitul și Simeon Noul Teolog își îndeamnă cu înflăcărare creștinii să nu se relaxeze, să nu se întoarcă îndărăt, pierzând astfel toate virtuțile dobândite în Săptămâna I; ci să arate mai multă râvnă și curaj pentru a străbate restul Postului Mare:
„De aceea vă aduc aminte și îndemn iubirea și părințimea voastră să nu plecați îndeobște urechea la cel rău voitor, nici să vă lăsați duși de obiceiul cel rău al lăcomiei nesăturate a pântecelui, nici să vă întoarceți înapoi spre îndelungata împlinire a poftelor celor rele, ci așa cum am cinstit întâia săptămână a Postului Mare, așa să cinstim și pe aceasta a doua, și așa mai departe și pe celelalte” (Sf. Simeon Noul Teolog)
Nevoințele săvârșite în timpul primei săptămâni sunt puncte de reper pe care creștinul trebuie să se silească să le mențină sau chiar să le depășească, căci nu există limită superioară în viața ascetică și în contemplație: Limita virtuții — spunea Sfântul Ioan Scărarul — e infinitul”. Reluarea luptelor Postului Mare e ușurată totuși de bucuria „după prăznuirii” Ortodoxiei:
„Ca pe o bucurie de după sărbătoare primind, fraților, a doua săptămână a făcătorului de lumină post, cu dragoste să lăudăm pe Hristos, din îndemn dumnezeiesc veselindu-ne” (Sf. Ioan Scărarul)
Bucuria după-prăznuirii dă credincioșilor puterea de a-și relua ostenelile cu stăruință, căci „răbdarea” pe care o cere rugăciunea Sfântului Efrem e cerută atunci în chip cu totul special pentru a păstra cel puțin ceea ce am dobândit și a ne angaja în „stadiul sfânt al celei de-a doua săptămâni” (Sf. Ioan Scărarul) care e în fond o imagine a Postului Mare perpetuu al creștinului.
„… căci nu numai acum — spunea Sfântul Teodor Studitul —, ci întotdeauna trebuie să vrem să avem această râvnă și luptă a înfrânării.
Acest apel la perseverență se impune aici, dar el se aplică în realitate tuturor celorlalte săptămâni ale Postului-Mare, Săptămâna a II-a fiind modelul lor în planul rubricilor liturgice și al temelor imnografice. Timpul Postului Mare e caracterizat în continuare ca „vreme a pocăinței” în același fel ca și în Săptămâna Lăsatului de brânză și al primei săptămâni a Postului Mare, Dumnezeu fiind implorat în continuare să ne dea să traversăm oceanul Postului Mare pentru a ajunge să ne închinăm Patimii și învierii Lui.
Ca și în Săptămâna I, o mare insistență pe „postul duhovnicesc” poate fi constatată în imnologie, mai cu seamă în idiomelele (Idiomela gr. idiomelon = „cântare cu melodie proprie” este un tropar sau o stihiră poetică izolată și independentă, cu compoziție și melodie proprie, originală și unică. Odată cu textul ei, imnograful i-a compus și muzica după care se să cânte) de la Vecernie și de la Utrenie care îi sunt consacrate în întregime.
Sâmbăta săptămânii a II-a a Postului Mare, la fel ca sâmbetele următoare (cu excepția celei de-a cincea), este consacrată memoriei colective a martirilor și defuncților, combinând în acest sens textele proprii Triodului (între care un dublu canon „tetraodă”) și troparele pe cele opt glasuri cuprinse în apendicele său. Prin urmare, ea nu se mai deosebește de o sâmbătă obișnuită din ciclul liturgic anual, dobândind totuși o intensitate mai mare prin apropierea de Sâmbăta Morților și de cele două sâmbete legate de ea, precum și prin necesitatea de a cere rugăciunile mucenicilor și sfinților pentru a parcurge cum se cuvine Postul Mare (informații preluate din volumul Triodul Explicat – Mistagogia Timpului Liturgic, semnat de ierom. Makarios Simonopetritul, trad. Ioan I. Ică jr.).
Sfintele Liturghii oficiate în această săptămână
Perioada Postului Sfintelor Paști este una specială și din punct de vedere liturgic. Este perioada în care se săvârșesc toate cele trei liturghii ale Bisericii Ortodoxe: a Sfântului Vasile cel Mare, Liturghia Darurilor înainte sfințite și Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, cea mai des oficiată în cultul ortodox. În această săptămână, de luni până vineri, se oficiază cea de-a treia Liturghie din cultul Bisericii Ortodoxe, Liturghia Darurilor înainte sfințite.
După cum aflăm din Liturgica Specială a pr. prof. Ene Braniște, „conform principiului pus de canonul 52 al sinodului Trulan, ea se poate săvârși de regulă în orice zi din Păresimi, în care vrem, sau trebuie să facem Liturghie, cu excepția zilelor aliturgice (luni și marți, din prima săptămână și Vinerea Patimilor, când nu se face nici o liturghie) și a zilelor când e rânduită una sau alta din celelalte două Liturghii (toate sâmbetele și duminicile, Joia Săptămânii Patimilor și Buna-Vestire). De obicei însă (în practică), ea se oficiază astăzi – chiar și în mănăstiri – doar în zilele de miercuri și vineri (cu excepția Vinerii din Săptămâna Patimilor), iar în celelalte zile numai: luni și marți din Săptămâna Patimilor, în Joia Canonului celui mare (săptămâna a cincea) și la unele sărbători bisericești cu polieleu dacă acestea cad într-una din zilele de rând ale săptămânii (de luni până vineri)”.