O biserică de lemn istorică din Apuseni va fi restaurată

Biserica de lemn „Pogorârea Sfântului Duh” din Sartăș, județul Alba, construită în secolul al 18-lea, va fi restaurată printr-o finanțare acordată de Institutul Național al Patrimoniului, potrivit Agerpres.

Lăcașul de cult aflat la poalele Munților Apuseni va beneficia de o finanțare de peste 150.000 de lei, destinată lucrărilor de conservare care vor asigura stabilitatea structurii și protejarea picturii valoroase a edificiului. Proiectul este implementat de echipa de specialiști Biserici Înlemnite pentru Parohia Sartăș.

Biserica, ridicată în a doua jumătate a secolului al 18-lea, a fost pictată în trei etape: naosul în 1780, altarul în 1823 și pronaosul în 1827.

Intervenții necesare

Potrivit specialiștilor implicați în proiect, starea de degradare a fost cauzată în principal de umiditate și de intervenții vechi realizate necorespunzător.

„Tălpile de lemn au putrezit și au fost înlocuite cu zidărie care a împins umiditatea tot mai sus. Astfel, bârnele din zona inferioară a pereților au putrezit și întreaga structură a bisericii s-a deformat. Tencuiala exterioară a contribuit și ea la menținerea unui microclimat umed”, au explicat experții.

În timpul lucrărilor au fost descoperite urmele unor intervenții agresive din anii ’50, când au fost mărite ferestrele și portalurile de acces, iar închiderea dintre pronaos și naos a fost eliminată.

„Din fericire, multe dintre elementele demontate se află încă în podul bisericii”, au precizat specialiștii care coordonează lucrările.

Măsurile de conservare vor respecta principiul minimei intervenții, urmărind păstrarea autenticității construcției prin utilizarea tehnicilor tradiționale.

Foto credit: Facebook / Asociația Biserici Înlemnite


Știri recente