Muzeul Național de Istorie va găzdui o expoziție despre relațiile istorice dintre România și Statele Unite ale Americii
Muzeul Național de Istorie va găzdui în perioada 17 iulie – 30 septembrie o expoziție despre relațiile istorice dintre România și Statele Unite ale Americii. Manifestarea culturală va fi organizată cu prilejul aniversării a 250…
În Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților are loc o nouă ediție a programului de formare pentru tinerii preoți
În Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților are loc o nouă ediție a programului de formare pentru tinerii preoți din eparhie. Ediția a 4-a a proiectului „Formarea Tinerilor Preoți” a debutat duminică la Mănăstirea Sihăstria Putnei, reunind…
PS Samuel Bistrițeanul la hramul de vară al Mănăstirii Legii: Sfântul Arhanghel Gavriil este îngerul veștilor bune
„Sfântul Arhanghel Gavriil este, prin excelență, îngerul veștilor bune, îngerul bucuriei și al împlinirii făgăduințelor lui Dumnezeu, dar și slujitor al binelui”, a subliniat luni Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului…
PS Teofil Trotușanul la sărbătoarea unui centru social din Bacău: O misiune de slujire a aproapelui
Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, a subliniat marți la aniversarea a 25 de ani de activitate a Complexului de Servicii Sociale pentru Persoane Adulte cu Dizabilități „Condorul-Henri Coandă” din…
Romfilatelia celebrează Ziua Mărcii Poștale Românești printr-o emisiune dedicată familiei Brătianu
Romfilatelia celebrează miercuri Ziua Mărcii Poștale Românești prin lansarea unei emisiuni dedicate familiei Brătianu, pusă în circulație împreună cu Poșta Română. În textul dedicat noii emisiuni filatelice, academicianul Ioan-Aurel Pop a arătat contribuția decisivă a…





