Membrii ATOR Banatul de Munte au sărbătorit, duminică, Ziua Internațională a Tineretului Ortodox, printr-o reuniune desfășurată la în biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Parohia Moniom.
Potrivit Departamentului de Tineret al Episcopiei Caransebeșului, sărbătoarea a început cu Sfânta Liturghie, la care au participat peste 70 de tineri din județ.
Slujba a fost oficiată de un sobor de preoți, din care au făcut parte părintele Mihai Ciucur, coordonatorul Departamentului de Tineret al Episcopiei Caransebeșului și paroh al comunității din Moniom, părintele Nicolae Chiosa, inspector pentru disciplina Religie la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Caraș-Severin, părintele Emil Varga, de la Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Reșița, părintele Horia Mailat, de la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” Reșița Montană, responsabil cu cateheza la nivelul protopopiatului, și părintele Daniel Nap, de la Parohia „Sfânta Treime” Anina, colaborator al Biroului eparhial de catehizare a tineretului.
La finalul Sfintei Liturghii, părintele Nicolae Chiosa a anunțat intenția Inspectoratului Școlar Județean Caraș-Severin de a organiza faza națională a Olimpiadei de Religie pentru liceu, la Reșița. Evenimentul ar trebui să aibă loc în perioada 15 – 19 aprilie, iar membrii ATOR Banatul de Munte vor fi prezenți în calitate de gazde și de voluntari.
În partea a doua a reuniunii, tinerii au participat la momente interactive, dar și de bilanț. Cu această ocazie au fost evidențiate proiectele importante realizate în anul 2025 și au fost trecute în revistă activitățile ce urmează a fi desfășurate în continuare.
O decadă de viață
Membrii ATOR Banatul de Munte vor sărbători, în 2026, zece ani de activitate a organizației.
Ziua Internațională a Tineretului Ortodox a fost instituită în iunie 1992, în cadrul celei de-a 14-a Adunări Generale a Syndesmos – Organizația Mondială a Tineretului Ortodox.
În Episcopia Caransebeșului, această zi este marcată prin activități dedicate tinerilor începând cu anul 2016, ediția din acest an înscriindu-se în continuitatea unei frumoase tradiții misionare și educative.






