Atelierul de lumânări „Sf. Mc. Fotini” din cadrul Arhiepiscopiei Dunării de Jos și-a sărbătorit joi ocrotitoarea spirituală, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Casian.
Cu acest prilej, au fost pomeniți ctitorii și binefăcătorii atelierului, între care și Arhiepiscopul Antim Nica, în timpul căruia a fost înființată fabrica de lumânări.
Arhiepiscopul Casian a evidențiat în predică semnificația numelui ocrotitoarei atelierului: „A primit numele de luminătoare, pentru că a luminat pe mulți cu învățătura Domnului Hristos”.
Înaltpreasfințitul Părinte Casian a amintit și de ctitorii așezământului: „Ne gândim la ctitorul acestei luminoase și frumoase clădiri, care poartă numele Sfânta Fotini, fericitul de veșnică pomenire Arhiepiscopul Antim și ceilalți care au transmis multă lumină în suflet și în viață”.
Arhiepiscopul Dunării de Jos i-a binecuvântat pe toți cei prezenți și le-a oferit daruri ostenitorilor fabricii de lumânări.
Atelierul eparhial de lumânări a fost construit între anii 1975–1977, în timpul Arhiepiscopului Antim Nica al Dunării de Jos. Spațiul cuprinde echipamentele de bază și tipurile de matrițe utilizate pentru confecționarea lumânărilor, precum și magazii și depozite pentru materii prime.
Lucrările de reamenajare și modernizare a atelierului, precum și dotarea cu echipamente care să optimizeze procesul de producție, au fost realizate în anul 2016.
Foto credit: Facebook / Arhiepiscopia Dunării de Jos





