Așezământul românesc din Ierusalim are rolul de Reprezentanță a Patriarhiei Române la Sfintele Locuri, principala sa misiune fiind aceea de a reprezenta Biserica Ortodoxă Română la Mormântul Mântuitorului Iisus Hristos și în celelalte locuri din Țara Sfântă. Și în acest mod, Patriarhia Română menține legături frățești cu Patriarhia Greacă a Ierusalimului și cu alte Biserici și comunități din Țara Sfântă.
Istoria Așezământului românesc din Ierusalim începe în anul 1912, când un comitet de români evlavioși, în frunte cu profesorul Teodor Burada de la Universitatea din Iași, a cumpărat, cu binecuvântarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, un teren în Ierusalim, în suprafață de 2.294 coți pătrați, cu prețul de 20.646 lei, spre a se construi pe el un cămin și o biserică pentru închinătorii români care vor călători la Locurile Sfinte. Întrucât străinii nu puteau să dobândească bunuri imobiliare în Imperiul Otoman, în cuprinderea căruia se afla atunci Palestina, decât cu încuviințarea Înaltei Porți, lucru anevoios și complicat pentru românii care nu aveau nici măcar consulat la Ierusalim, comitetul s-a înțeles cu un arab creștin ortodox, recunoscut ca fiind o persoană corectă, pe nume Hanna Baramki, să facă actul de cumpărare pe numele său, urmând ca acesta să dăruiască ulterior terenul unui român sau, de va fi cu putință, chiar comitetului. Astfel, comitetul a plătit 20.000 lei, adunați în mare parte prin liste de subscripție, iar 646 lei, până la completarea prețului de 20.646 lei, au fost împrumutați de la Hanna Baramki, care a mai dat încă 210 lei pentru întocmirea actelor de cumpărare, în total 856 lei. Arabul Hanna Baramki a semnat actul de cumpărare, urmând să i se restituite banii pe care acesta i-a împrumutat comitetului (cf. Arhiva Sfântului Sinod, Dosar 131/1912, f. 575)
Mai multe detalii în „Ziarul Lumina”.
