A optsprezecea ediție a manifestărilor dedicate ierarhului Melchisedec Ștefănescu a debutat duminică la Catedrala din Roman. Arhiepiscopul Ioachim a oficiat Sfânta Liturghie în catedrala din Roman, unde a slujit şi înaintaşul său în perioada 1879-1892, apoi a oficiat o slujbă de pomenire pentru ierarhul romaşcan.
Teolog învățat, personalitate culturală de frunte a secolului al XIX-lea, Episcopul Melchisedec Ștefănescu a luptat pentru afirmarea neamului şi pentru creșterea rolului Bisericii în viața poporului. El a fost episcop al Romanului între 1879-1892.
Să stăm cu toţii nedezlipiţi de uşa cea
împărătească a Bisericii noastre Ortodoxe.
Să iubim din tot sufletul această Sfântă Biserică!
– Episcopul Melchisedec Ştefănescu
Omilia duminicală a fost rostit de părintele Arhimandrit Pimen Costea, vicar eparhial, care a vorbit despre orbirea trupească și despre cea spirituală.
La finalul Sfintei Liturghii, în capela din curtea fundaţiei „Melchisedec Ştefănescu” a fost oficiată slujba parastasului pentru ierarhul de numele căruia se leagă marile evenimente istorice ale celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea: Unirea Principatelor, Independența de stat a României şi Autocefalia Bisericii Ortodoxe Române.
În amintirea ieruditului ierarh, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului a oferit premii în cărți și bani elevilor: Hereș Andreea, Andronic Denisa Elena și Pavelescu Maria, pentru rezultatele deosebite obținute la faza națională a Olimpiadei de Religie, desfășurată anul acesta la Iași, în aprilie 2018.
De asemenea, din partea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim a primit o Diplomă de vrednicie și părintele Adrian Alexandrescu, inspector pentru disciplina Religie în cadrul Inspectoratului Șcala Bacău, pentru promovarea vaorilor spiritual-religioase în cadrul concursurilor și olimpiadelor școlare.
Totodată, câțiva tineri de la Centrul de Zi din cadrul fundației romașcane, coordonați de doamna Cristina Zmău, au susținut un scurt program artistic dedicat Unirii de la 1918.
Apoi, toți cei prezenți s-au deplasat la mormântul Ierarhului Melchisedec pentru a depune coroane de flori.
Episcopul Melchisedec Ştefănescu
Născut în satul Gârcina din judeţul Neamţ, la data de 15 februarie 1823, în familia preotului Petru Ştefănescu, viitorul vlădică a primit la botez numele de Mihail.
După studiile din localitatea natală, urmează Seminarul Teologic de la Socola, absolvind cursurile acestuia în anul 1843, ca şef de promoţie.
În acelaşi an este tuns în monahism, primind numele de Melchisedec. În data de 16 august 1844 este hirotonit ierodiacon.
În anul 1848 este trimis să studieze la Academia Teologică de la Kiev, fiind al doilea român care absolvă această instituţie de învăţământ teologic – după dascălul şi protectorul său, arhiereul Filaret Scriban -, obţinând titlul de „magistru în teologie şi litere“.
Hirotonia întru ieromonah o va primi tot la Kiev, în data de 3 octombrie 1851.
Reîntors în ţară, ocupă pentru cinci ani postul de profesor şi spiritual la Seminarul Teologic de la Socola, fiind hirotesit arhimandrit la 12 ianuarie 1856 şi numit rector al Seminarului Teologic din Huşi.
Melchisedec Ştefănescu, ierarh demn şi ilustru cărturar
În 1857 este ales deputat în Divanul Ad-hoc din partea clerului din Huşi, susţinând în cadrul Divanului dezideratul unirii celor două principate româneşti de la sud şi de la est de Carpaţi şi devenind unul dintre fruntaşii luptei pentru unire.
Este numit locţiitor al Episcopiei Huşilor, în 15 ianuarie 1861, fiind hirotonit întru arhiereu la Iaşi, cu titlul „Tripoleos“, în data de 30 decembrie 1862.
În data de 6 ianuarie 1865 este instalat oficial ca locotenent de episcop al nou-înfiinţatei Eparhii a Dunării de Jos şi Eparhiot în 27 mai.
În 22 februarie 1879 este ales episcop la Roman, unde continuă cu acelaşi zel lucrarea sa în această eparhie, până la decesul său din anul 1892.
Episcopul Melchisedec este socotit, pe bună dreptate, ca una dintre personalităţile providenţiale în dobândirea autocefaliei de către Biserica Ortodoxă Română.
Acesta alcătuieşte scrisoarea de răspuns trimisă de Sinodul nostru Patriarhului Ecumenic Ioachim al III-lea (1878-1884), în problema sfinţirii Sfântului şi Marelui Mir la Bucureşti.
Tot el va fi cel care va alcătui şi scrisoarea trimisă Patriarhului Ecumenic Ioachim al IV-lea (1884-1886), prin care se cerea din nou recunoaşterea autocefaliei.
