Arhiepiscopia Marii Britanii și Irlandei de Nord, pe urmele sfinților din primul mileniu creștin: Proiect

Arhiepiscopia Marii Britanii și Irlandei de Nord a inaugurat un proiect prin care dorește să alcătuiască viața, icoana și texte liturgice pentru 15 sfinți care au trăit în primul mileniu creștin în insulele britanice.

Proiectul „Sfinții insulelor britanice. O moștenire vie pentru ortodoxie” este coordonat de o echipă interdisciplinară de cercetători și specialiști în domeniul istoriei antice și medievale, al limbilor clasice, al traducerilor teologice și al muzicii bizantine.

Toate aceste lucrări vor fi publicate la final în condiții grafice deosebite, pentru a constitui un reper liturgic și cultural atât pentru Ortodoxia britanică, cât și pentru întreaga lume ortodoxă.

Pentru fiecare sfânt va fi realizată o icoană unică, pictată în stil bizantin, o viață hagiografică amplă, redactată pe baza izvoarelor istorice, un tropar și un condac propriu, un Acatist și o slujbă completă de Minei (Vecernie și Utrenie).

Deoarece costurile unor astfel de cercetări sunt considerabile, Arhiepiscopia Marii Britanii și Irlandei de Nord a inițiat o campanie de strângere de fonduri.

Lista cu cei 15 sfinți, detalii despre proiect, cât și modalitatea de donare se regăsesc aici.

Foto credit: Arhiepiscopia Marii Britanii și Irlandei de Nord


Știri recente