Sectorul social-filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a oferit luni pachete cu alimente de bază și produse tradiționale la 50 de familii din județul Prahova.
Acțiunea filantropică a avut loc în contextul sărbătorilor Nașterii Domnului și a vizat familiile monoparentale cu copii și vârstnici.
„Prin grija sectorului social-filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, ne-am îndreptat atenția asupra familiilor cu mulți copii. Este bine cunoscut faptul că tocmai aceste familii se confruntă uneori cu probleme, vorbind de familiile monoparentale, familiile în care lucrează doar unul dintre părinți sau, și mai grav, ambii părinți nu au un loc de muncă stabil”, a declarat preotul paroh Marian Ciortan din Parohia Meri.
Programul social s-a desfășurat în comunitățile Drăgănești și Meri din Protopopiatul Urlați, cu ajutorul preoților parohi.
„Am aflat povești de viață deosebite, istorii ale unor oameni care s‑au luptat și se luptă cu probleme deosebite și ne‑am bucurat să putem fi alături de ei în aceste momente, chiar cu micul dar pe care am reușit să îl aducem, să‑l punem pe masă pentru a‑și lumina sărbătorile. În cele două parohii, 50 de familii au primit aceste pachete”, a declarat pr. Ionuț Tutea, consilier eparhial la Sectorul social-filantropic.
Sursă foto: Trinitas TV Dec. 15, 2025





