Antonio Pavel Muñoz Valle s-a convertit la Ortodoxie în urmă cu aproape patru ani pentru că a descoperit la noi o credință mai „profundă” și mai „bucuroasă” decât cea în care a fost crescut.
Procesul lui de convertire a fost unul „lent” și se datorează atașamentului față de slujbele ortodoxe, față de Mănăstirile Bistrița și Antim, dar mai ales față de Sfântul Grigorie Decapolitul care l-a ajutat foarte mult în momente cruciale.
„Trecerea mea nu a fost spontană, ci lentă”, ne-a explicat Antonio în cadrul unei vizite în redacția Basilica.ro.
„Mi-am închiriat un apartament aproape de Mănăstirea Antim și am început să mă duc la rugăciune acolo. Eu am crezut în Dumnezeu dintotdeauna, dar acum e altceva, am cunoscut o altă credință, credința ortodoxă care e o credință bucuroasă. Acesta este un motiv important pentru care am ales Ortodoxia”, a subliniat oaspetele nostru.
Se întâmpla în 2007. De atunci a rămas în România, unde are o mică firmă. Merge lunar în Spania să-și vadă rudele, dar locuiește în București.
„Și mă duceam mereu la Mănăstirea Antim, unde mă rugam liniștit în colțul meu. Între timp au început să mă cunoască și părinții de acolo cu care m-am împrietenit, iar unul dintre ei mi-a spus odată: «Antonio de ce nu vii o zi la slujba de duminică?». «Ce?! E o slujbă de trei ore. Îmi strică duminica. Mă rupe. Nu, nu vin»”, i-a spus Antonio pe loc, dar ulterior a mers și nu i-a părut deloc rău.
„M-am trezit într-o zi de dimineață m-am dus la slujbă și am rămas până la final, aproape 4 ore și atunci am descoperit ceva. Am descoperit că nu putem merge la biserică și în trei sferturi de oră să ajungem la o stare spirituală în care să vorbim cu Tatăl nostru și cu Iisus Hristos”.
„E prea repede”, a spus Antonio comparând Liturghia Romano-Catolică cu cea Ortodoxă.
„Când ajungi în biserică, trece aproape un sfert de oră până te acomodezi, te uiți cine e lângă tine, asculți un pic și vezi că a trecut o oră, iar tu nu te-ai rugat deloc și nu mai ești cu Dumnezeu”.
„Asta a fost prima intrare a mea în Ortodoxie”, își amintește Antonio cu emoție strecurând din greșeală câte un cuvânt în spaniolă.
„După aceea am repetat, am tot fost la biserică și am simțit harul lui Dumnezeu, ca o căldură sufletească și am început să mă gândesc să trec la Ortodoxie. Apoi au trecut câțiva ani până când o călugăriță de la Mănăstirea Bistrița mi-a spus «Antonio, de ce nu te faci ortodox? Tu tot timpul ești în Biserica Ortodoxă»”.
Și a răspuns afirmativ. Prin maică l-a cunoscut pe Părintele Varsanufie de la Mănăstirea Pătrunsa care, după o perioadă de pregătire l-a botezat pe Antonio în râul Iordan, pe data de 17 ianuarie 2016, în ziua serbării Sfântului Antonie cel Mare.
„Asta a fost trecerea mea. Dar a fost lentă”, insistă interlocutorul nostru. „Am fost de o mie de ori la biserică, la mănăstiri. Merg la Mănăstirea Bistrița din anul 2007”.
Boala ca vindecare
La Mănăstirea vâlceană Bistrița s-a atașat de Sfântul Grigorie Decapolitul, lângă a cărui raclă s-a rugat de multe ori și a primit ajutor nesperat, mai ales în 2016 când a aflat că aflat că este grav bolnav.
„Eu am avut cancer”, ne-a spus senin omul.
„M-am dus în Spania împreună cu fata mea, mi-am făcut analize și mi-au spus că mai am șase luni de trăit. Trebuia să încep cu radioterapie ca să prelungesc perioada până la un an un an și ceva, nu mai mult”.
Fusese diagnosticat cu cancer la prostată cu metastază și două tumori.
„Și le-am spus că nu vreau radioterapie pentru că dacă încep acest tratament voi fi îngreuiat de efectele sale adverse”, a adăugat Antonio Pavel.
Cu toate acestea, a dorit să revină în România, la Mănăstirea Bistrița. A mers la moaștele Sfântului Grigorie care îl ajutase mai demult într-o problemă cu fiul său, așa cum a spus într-un interviu pentru Lumea Credinței.
„Am mers la călugărița aceasta de la Bistrița și i-am spus: «Am o problemă serioasă. Roagă-te pentru mine!». Apoi am vorbit mult și cu Părintele Grigorie, cu Sfântul Grigorie. Iar la o lună am plecat înapoi în Spania, fără să iau vreun medicament”, a evocat Antonio.
În Spania a mers din nou la analize, iar doctorii au descoperit că nu mai erau nici tumorele nici metastaza.
„De la indicatorul de cancer care arăta 1054 când am plecat, acum ieșise 0,05. După o lună. Asta a fost lucrarea Sfântului Grigorie Decapolitul! Trebuie ca lumea să știe lucrul ăsta”, a mărturisit Antonio Pavel.
„Trebuie să se știe că numai credința ne poate vindeca. Numai credința! Restul nu ne vindecă. Că boala nu vine numai fizic, ci mai mult spiritual. Boala este o vindecare. Când avem o boală importantă, dacă trecem prin ea, ne vindecăm pentru că învățăm ceva”.
„Eu știu că boala asta a venit din cauza grijilor, am avut o problemă foarte importantă cu firma pe care o am în București pentru că atunci când ai o firmă mică, problema firmei este o problemă personală. Și am învățat. De ce m-am îngrijorat atât, de ce am avut acest stres? Din cauza lipsei credinței. Dacă aveam credință nu mă mai îngrijoram”.
„Asta a fost învățătura, asta a fost vindecarea reală. Pe lângă vindecarea fizică, aceasta a fost o vindecare mai importantă. Și știu că m-am vindecat cu ajutorul oamenilor pentru că Dumnezeu se folosește de doctori și de oamenii din jurul nostru ca să facă minuni”.
Antonio provine dintr‑o familie cu şase copii, a căror mamă a murit pe când ei erau foarte mici, iar el a fost crescut de sora sa cu 20 de ani mai mare şi de soţul acesteia, catolici practicanţi, care i‑au insuflat credinţa pentru Dumnezeu.
El a spus că s-a născut și a crescut, de fapt, într-o mănăstire, în Mănăstirea Sfântul Francisc de Assisi, în Arcos de la Frontera. Așezământul catolic, datorită contextului politic al vremii, a fost naţionalizat, iar printr‑o întâmplare, bunicul său a cumpărat o parte din domeniul respectiv, unde Antonio spune că a crescut „ca într-o poveste cu îngeri”.
Duminica mergea cu toţi fraţii la biserică, și se bucura de frumuseţea slujbelor. Asta până pe la vârsta de 15 ani, după care, din păcate, a început să se îndepărteze de Dumnezeu.
A redescoperit dragostea de Dumnezeu prin intermediul ortodoxiei românești și spune cu bucurie asta peste tot în lume.
Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene
