Adunarea Protopopiatului de Est al SUA: Pr. Daniel Ene a primit Diploma Anului omagial al Centenarului Patriarhiei Române

Parohia „Sfinții Martiri Brâncoveni” din Shelton, Connecticut (SUA), a găzduit la finalul săptămânii trecute Adunarea Protopopiatului de Est al SUA. Pr. Daniel Ene a primit Diploma Anului omagial al Centenarului Patriarhiei Române.

Întâlnirea a debutat cu o rugăciune și mesajul Mitropolitului Nicolae al celor două Americi, care a subliniat importanța comuniunii și a conlucrării între parohii, îndemnând la o slujire plină de credință, discernământ și jertfelnicie.

Mitropolitul Nicolae l-a felicitat pe părintele Daniel Ene pentru bogata activitate desfășurată atât în calitate de coordonator al Protopopiatului de Est al SUA, cât și ca vicar administrativ al Arhiepiscopiei Statelor Unite ale Americii.

Lucrările adunării generale

Fiecare parohie și-a prezentat, prin delegația sa, împlinirile și provocările lucrării pastorale, preoții făcând schimb de bunii practici.

Părintele Orlando Stelian Geonea (Norfolk, VA), a susținut o prezentare intitulată „Autocefalia Bisericii Ortodoxe Române: o istorie a independenței religioase și a reconcilierii naționale”.

Părintelui Marius Dumitrescu, a susținut, de asemenea, o lucrare despre marii povățuitori ai rugăciunii și monahismului românesc: Sfântul Sofian de la Antim, Sfântul Paisie Olaru, Sfântul Cleopa Ilie și Sfântul Serafim cel Răbdător de la Sâmbăta de Sus.

În cadrul ședinței, au fost prezentate rapoartele de activitate ale organizațiilor mitropolitane. Următoarea Adunare Generală a protopopiatului va avea loc în 2027 la Parohia din Rochester, New York, cu ocazia aniversării a 25 de ani de la înființare.

Foto credit: Mitropolia celor două Americi


Știri recente