Biserica Ortodoxă cinstește la 15 august Adormirea Maicii Domnului. Cu acest prilej, în cele ce urmează vă prezentăm articolul Adormirea Maicii Domnului reflectată în imne, publicat în Ziarul Lumina din data de 10 august 2012, semnat de Ierom. dr. Iustin Popovici:
De netăgăduit este faptul că praznicul Adormirii Maicii Domnului este cea mai mare sărbătoare închinată Născătoarei de Dumnezeu. Cunoaștem locul pe care îl ocupă Maica Domnului în istoria mântuirii și în viața Bisericii. De ce această sărbătoare este atât de importantă, de ce Biserica îi acordă o atât de mare semnificație? Deoarece în această zi „Maica Vieții”, cea care a născut trupește viața lumii, se mută din viața aceasta stricăcioasă la viața cea nestricăcioasă și veșnică.
Dacă ne uităm atent la slujba din ziua praznicului, vedem înfățișat pe larg evenimentul acesta, și mai ales partea istorică a lui. Acest lucru urmărim în articolul de față, lăsând deoparte semnificațiile teologice și mistice ale praznicului. Însă înainte de a înfățișa acest lucru, trebuie să precizăm că toate informațiile de natură istorică ale acestui eveniment, imnografii le-au cules fie din Sfânta Tradiție, fie din scrierile Sfinților Părinți. Iată și o prezentare cronologică, potrivit imnografiei zilei de 15 august.
Când i s-a apropiat sfârșitul, Maica Domnului se afla în satul Ghetsimani: „…veselește-te Ghetsimani, a Născătoarei de Dumnezeu sfântă casă” (Stihira I de la Vecernia mare, Mineiul pe August, ziua 15). Aceeași informație o găsim și în Luminânda praznicului unde Maica Domnului, prin gura imnografului, cheamă pe Apostoli să-i îngroape trupul: „Apostoli de la margini adunându-vă aicea, în satul Ghetsimani, îngropați trupul meu” (Luminânda din rânduiala Utreniei sărbătorii). Ucenicii Domnului erau răspândiți la propovăduire, însă prin voia dumnezeiască au fost aduși în chip neobișnuit în casa Maicii Domnului: „Cu voia cea dumnezeiește stăpânitoare, de pretutindeni purtătorii de Dumnezeu Apostoli au fost ridicați pe nori și aduși pe sus” (Stihira pe 8 glasuri de la Slavă… Și acum… din rânduiala Vecerniei mari). Se precizează și numele celor mai importanți Apostoli, precum Iacov și Petru: „Când te-ai dus, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, la Cel ce S-a născut din tine în chip de negrăit, fost-au de față Iacov, fratele lui Dumnezeu și întâiul
ierarh, și Petru cel mai de cinste între Apostoli și vârful cuvântătorilor de Dumnezeu…” (Stihira Stihoavnei de la Slavă… Și acum… din rânduiala Vecerniei mari).
Scopul acestei minunate întruniri a Apostolilor a fost acela de a îngropa cu cinstea cuvenită trupul Maicii Domnului: „Preacinstita împreunare a înțelepților Apostoli
s-a adunat în chip minunat să îngroape cu preamărire trupul tău cel preacurat, de Dumnezeu Născătoare, prealăudată…” (Sedealna I din rânduiala Utreniei). Căci și Preacurata Fecioară avea fire muritoare ca una ce se născuse după legile firii și se cădea deci a primi odihnă: „Din coapse muritoare ieșind, curată, cu firea asemenea fiind, odihnă ai primit” (Cântarea a 2-a; Peasna I, al doilea rând de canoane din rânduiala Utreniei).
După ce Preasfânta Fecioară și-a pus „sufletul cel fără prihană în mâinile Fiului său” (Stihira IV de la Litie din rânduiala Vecerniei mari), adunarea Apostolilor au dus să îngroape trupul ei „cel de viață începător și de Hristos primitor” (Stihira pe 8 glasuri de la Slavă… Și acum… din rânduiala Vecerniei mari). Împreună cu Apostolii s-au aflat și mulțimile îngerilor, cântând împreună cu ei și petrecând dumnezeiescul ei trup: „Cu aceia împreună au cântat și mulțimile îngerilor, lăudând cu cinste mutarea ta” (Sedealna I din rânduiala Utreniei). Sau în alt loc găsim: „Petrecut-au cetele celor fără de trup în Sion dumnezeiescul tău trup cel ce mergea la cer” (Cântarea întâi, Peasna I, primul rând de canoane din rânduiala Utreniei).
În vreme ce convoiul s-a îndreptat spre locul mormântului, un evreu cuprins de furie s-a repezit să răstoarne trupul Maicii Domnului de pe năsălie. Este vorba de mai marele preoților iudei, pe nume Atonie. Atunci s-a petrecut un lucru neobișnuit, în acea clipă îndrăznețul a fost pedepsit, tăindu-i-se mâinile: „Apucat-a înainte judecata lui Dumnezeu aducând tăierea mâinilor batjocoritoare ale celui îndrăzneț, păzind în slava dumnezeirii cinstea chivotului celui însuflețit, în care Cuvântul trup S-a făcut” (Cântarea a 3-a; Peasna I, al doilea rând de canoane din rânduiala Utreniei).
Fiind ferit de stricăciune, trupul Maicii Domnului nu a rămas în mormânt, ci a fost mutat la cer de către Hristos, Fiul ei. Astfel, moartea Născătoarei de Dumnezeu a fost „adormire fără de moarte” (Stihira Laudelor de la Slavă… Și cum…, rânduiala Utreniei), o trecere de la cele vremelnice la cele dumnezeiești și netrecătoare: „La viața cea pururea veșnică și mai bună, moartea ta a fost trecere, curată, din cea vremelnică la cea dumnezeiască cu adevărat și netrecătoare mutându-te, Preacurată, vezi întru veselie pe Fiul și Domnul tău” (Cântarea a 2-a; Peasna IV, primul rând de canoane din rânduiala Utreniei).
Putem constata așadar o expunere exactă și amănunțită a acestui eveniment crucial din viața Maicii Domnului și putem conchide în același timp profunda evlavie pe care Biserica o are față de Maica Domnului, evlavie exprimată magistral de imnografii Bisericii.
