1 mai 1967 – A trecut la cele veșnice în Freising, Germania, teologul și ziaristul Gheorghe Racoveanu. A studiat la Facultățile de Teologie și Filosofie din București, fiind unul dintre discipolii profesorului și filosofului Nae Ionescu. Între anii 1930-1940, s-a remarcat în domeniul gazetăriei, fiind redactor la ziarul „Cuvântul” al lui Nae Ionescu, colaborator la ziarul „Îndreptar”, director al publicației „Predania, revistă de critică teologică”, toate din București. A avut astfel prilejul să publice o serie de articole, în general cu caracter polemic, în care a prezentat problemele majore ale ortodoxiei românești din perioada interbelică. După 1940, a fost internat în lagărul de la Buchenwald. În 1945 a fost eliberat, dar nu se mai întoarce în țară, alegând calea exilului și rămânând în Germania. Participă la numeroase congrese și simpozioane ale românilor din exil. Între 1961-1967, apare la Freising, prin ostenelile sale, ziarul „Cuvântul din exil”. Lucrări: Viața și nevoințele fericitului Paisie, starețul sfintelor mănăstiri Neamțul și Secul (1935); Gravură în lemn la Mănăstirea Neamț (1940); Die rumänische „Omenia” und die „ursprürigliche Herrlichkeit”, în volumul Acta Philosophica et Theologica, tomus II, Roma (1964); Omenia și frumusețea cea dintâi (cu un cuvânt înainte de Mircea Eliade), 1995 (postum).
17 mai: Ziua internațională a telefonului copilului
Ziua internațională a telefonului copilului (International Child Helpline Day) este serbată anual în data de 17 mai. Stabilită în anul 2003 de alianța internațională Child Helpline Interhational (CHI), ziua sărbătorește activitatea liniilor telefonice care oferă…
Mitropolitul Teofan a sfințit noul paraclis al Mănăstirii Coșula, pe care l-a numit spital duhovnicesc
Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a sfințit joi noul paraclis, cu hramul „Sf. Cuv. Sila”, al Mănăstirii Coșula din județul Botoșani. Părintele mitropolit i-a avut alături în slujire pe Episcopul Ignatie al Hușilor, pe Episcopul Antonie de…
Episcopul Melchisedec Ștefănescu a fost comemorat în Arhiepiscopia Dunării de Jos
Episcopul Melchisedec Ștefănescu a fost comemorat joi la Facultatea de Istorie, Filosofie și Teologie din Galați prin lansarea a două volume de corespondență ale ierarhului. Evenimentul a fost organizat de Centrul de cercetare teologică și…
Concertul caritabil „Pași în lumina Învierii” – 2024 | FOTO
Asociația Studenților Teologi Ortodocși (ASTO) a organizat joi, 16 mai 2024, concertul caritabil „Pași în lumina Învierii” la Biserica „Sfântul Elefterie” – Nou, Paraclis patriarhal. Fondurile strânse în urma concertului vor fi redirecționate pentru a o…
Duminica femeilor creștine: Patriarhul Daniel le menționează cu recunoștință pe cele care lucrează în unităţi medicale
Patriarhul României a transmis un mesaj cu ocazia Duminicii Mironosițelor numită și Duminica femeilor creștine. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel elogiază curajul mironosițelor, pe care le oferă model femeii de azi și le mulțumește „tuturor bunicilor,…