Proiectul Lumina lui Hristos luminează tuturor continuă la Cluj-Napoca

Parohia „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, unde preot paroh este părintele Nicolae Buda, continuă activitățile din cadrul parteneriatului „Lumina lui Hristos luminează tuturor”, încheiat și anul acesta cu Școala „Constantin Brâncuși” din oraș, informează radiorenasterea.ro

Astăzi, 20 martie 2014, a avut loc la capela școlii cu hramul „Sfântul Nicolae” o întâlnire a preoților parohiei cu cadrele didactice și elevii acestei școli. Întâlnirea fiind în preajma sărbătorii Bunei Vestiri, a purtat denumirea de „Daruri pentru Maica Domnului și mamele noastre”. Preoții au citit Acatistul Bunei Vestiri, iar elevii au recitat poezii. De asemenea, aproape 40 de elevi au fost evidențiați pentru „Cel mai frumos caiet de religie” și pentru strădania lor de a fi buni creștini. La final toți elevii au fost răsplătiți cu iconițe.

Duminică, 23 martie, tot în cadrul evenimentelor dedicate Maicii Domnului, va avea loc premierea participanților la Concursul literar-religios „Bucuria sărbătorii Bunei-Vestiri”, aflat la a VI-a ediție. Momentul va avea loc în biserică, după Sfânta Liturghie. Tema de anul acesta a fost „Maica Domnului și Sfinții Martiri Brâncoveni, modele de viețuire creștină”.

Comentarii Facebook


Știri recente