Liturghie Arhierească în Duminica I din Postul Mare la Catedrala Arhiepiscopală din Rm. Vâlcea

În Duminica Ortodoxiei, prima a Postului Mare, astăzi, 9 martie 2014, zi în care Biserica Ortodoxă cinstește și pe Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia, la Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea, Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare a fost oficiată de către Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. La slujbă a luat parte și Chiriarhul locului, Înaltpreasfințitul Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, care i-a binecuvântat pe credincioșii prezenți, informează arhiram.ro

Răspunsurile liturgice au fost oferite de către Corala „Sfântul Antim Ivireanul” a Catedralei Arhiepiscopale condusă de Prof. Marian Cristi Stroe.

În cadrul Sfintei Liturghii, la momentul rostirii predicii, Părintele Protosinghel Sebastian Mihalcea, Eclesiarhul Catedralei Arhiepiscopale, a dat citire pastoralei Sfântului Sinod la Duminica Ortodoxiei, amintind totodată credincioșilor de colecta pentru Fondul Central Misionar, organizată pe întreg cuprinsul Patriarhiei Române.

După Sfânta Liturghie, Preasfințitul Episcop Emilian Lovișteanul a rostit un cuvânt de învățătură în care a arătat că Duminica Ortodoxiei este ziua biruinței adevărului de credință asupra ereziilor, a prezentat semnificațiile duhovnicești și învățăturile ce se desprind din Evanghelia citită în cadrul Sfintei Liturghii și a evidențiat martiriul Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia.

La această mare sărbătoare a Ortodoxiei prăznuită la Catedrala Arhiepiscopală au luat parte numeroși credincioși din municipiul Râmnicu Vâlcea care s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos.

Comentarii Facebook


Știri recente