Hramul Parohiei Sfântul Ioan Botezătorul – Bologna 2

Duminica de 19 ianuarie 2014 a fost pentru creștinii din parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” – Bologna 2 una de neuitat. De dimineață, creștinii au participat la Utrenie și la Sfânta Liturghie, după care s-a săvârșit Sfințirea Aghesmei Mari, fiecare luându-o acasă spre folos sufletesc și trupesc, după cum informează episcopia-italiei.it

După agapa creștinească tradițională oferită cu mult drag de către creștinele Parohiei, a început concertul-concurs „ABC PAROHIAL”. Cu dor de casă, de neam și de tradițiile noastre, protagoniștii concursului au prezentat valorile neamului nostru. S-a explicat cultul pâinii în toate aspectele vieții, precum și valoarea artistică și culturală a prosopului țesut, care se înfățișează ca o carte de vizită.

La finele activității, Părintele Paroh Marcel Călugărescu a mulțumit tuturor pentru implicarea activă și pentru organizarea acestui eveniment, dăruindu-le participanților câte o diplomă.


Știri recente

Ziua Iei a fost sărbătorită la Galați

Ziua Internațională a Iei a fost celebrată, duminică, în Galați, printr-un eveniment numit „La pas, în ie, pe Domnească”.  Printre organizatorii sărbătorii s-au numărat: Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos,…