Sfânta Muceniță Tatiana cinstită în Cetatea Băniei

În fiecare an, la 12 ianuarie, Sfânta Muceniță Tatiana diaconița este sărbătorită în mod deosebit la Craiova, în Catedrala mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, care adăpostește o parte din sfintele sale moaște, alături de cele ale Sfinților Nifon, Serghie și Vah, informează „Ziarul Lumina”. Momentele liturgice dedicate prăznuirii sfintei vor începe din această seară, când sfintele sale moaște vor fi purtate în procesiune în jurul Catedralei mitropolitane.

Credincioșii craioveni vor întâmpina din această seară praznicul Sfintei Mucenițe Tatiana, al cărei cinstit cap se află adăpostit în Catedrala mitropolitană. Astfel, în sfântul lăcaș se va săvârși slujba Vecerniei unită cu Litia, de la ora 17:00. După rânduială, credincioșii și părinții slujitori vor ieși în procesiune împrejurul sfântului lăcaș de închinare, purtând racla în care sunt așezate moaștele sfintei mucenițe și ale Sfinților Nifon, Serghie și Vah. Duminică, 12 ianuarie, în ziua de prăznuire a Sfintei Tatiana, Sfânta Liturghie va fi săvârșită de către Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile la Sfânta Liturghie vor fi date de Grupul psaltic „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” al Catedralei mitropolitane, condus de prof. Victor Șapcă.

Diaconița care a refuzat să slujească idolilor

Sfânta Muceniță Tatiana diaconița, pe care Biserica noastră o pomenește astăzi, s-a născut în Roma veche, într-o familie nobilă, dar care cunoscuse credința creștină și o păstra în taină din cauza persecuțiilor împăratului roman Antonim Eliogabal (218-222), renumit pentru fărădelegile sale. Tatăl Sfintei Tatiana fusese de trei ori consul, însă era creștin binecredincios și temător de Dumnezeu, păzind în taină credința cea dreaptă, pe care a împărtășit-o și fiicei sale. După moartea persecutorului Antonim, pe tronul Romei a urcat tânărul împărat Alexandru Sever (223-235). Avea doar 16 ani când a ajuns la domnie. Mama sa, Mammea, era creștină, de la ea învățând să-L cinstească pe Hristos, însă nu cu dreaptă credință, acceptând și cultul zeilor, în palatul său găsindu-se, pe lângă chipul lui Hristos, și statuile zeilor Apolo și Orfeu, dar și imaginea lui Avraam, cel din legea veche. Alexandru, deși nu-i prigonea pe creștini, ca cel născut din maică creștină, era amăgit de antipații săi, care făceau mult rău celor ce-L cinsteau pe Hristos. Pentru râvna cu care slujea Biserica, Sfânta Muceniță Tatiana a suferit martiriul în timpul acestui împărat, refuzând să jertfească idolilor.

Moaștele Sfintei Tatiana la Craiova

Moaștele Sfintei Tatiana au fost aduse în țara noastră de la Constantinopol de către boierii Craiovești, după anul 1453. Ele au fost așezate inițial la Mănăstirea Bistrița, din județul Vâlcea. De aici au fost mutate de către Sfântul Voievod Neagoe Basarab la Biserica Domnească din Curtea de Argeș. După reorganizarea Mitropoliei Olteniei, la începutul anilor 1950, capul sfintei a fost adus la Catedrala mitropolitană din Craiova, unde se găsește și astăzi spre cinstire și închinare, alături de moaștele Sfinților Mucenici Serghie și Vah și de cele ale Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului.

Comentarii Facebook


Știri recente