Lansarea unui nou album despre Mănăstirea Văcărești

La Biblioteca Națională a României din București a avut loc joi, 17 octombrie 2013, lansarea albumului „Un sfert de veac de la martiriul unui monument bucureștean – Mănăstirea Văcărești”. Cu acest prilej, academicieni, oameni de cultură, profesori, cercetători, autorități centrale au evocat frumusețea și valoarea artistică și spirituală a Mănăstirii Văcărești. La eveniment a participat și Preasfințitul Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, ca delegat al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, după cum informează Ziarul Lumina.

Albumul „Un sfert de veac de la martiriul unui monument bucureștean – Mănăstirea Văcărești”, coordonat de drd. Anca Beatrice Todireanu, cuprinde articole și lucrări științifice semnate de 20 de autori, între care academicieni, profesori universitari, cercetători și arhitecți, beneficiind de prefețe semnate de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, prof. univ. dr. Daniel Barbu, ministrul culturii, și prof. univ. dr. Sorin Oprescu, primarul Capitalei. Lucrarea este ilustrată prin fotografii cu valoare de document realizate la Mănăstirea Văcărești, deosebit de importante atât pentru cei care doresc să cunoască istoria și valoarea fostului ansamblu arhitectonic bisericesc, cât și pentru cercetătorii și specialiștii care doresc să scoată la lumină aspecte noi despre această mănăstire.

Lansarea volumului, care a avut loc în generosul atrium de la parterul Bibliotecii Naționale a României, s-a bucurat de prezența unui public numeros, format din personalități cunoscute ale lumii academice, universitare și culturale românești. Preasfințitul Varlaam Ploieșteanul a rostit mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, intitulat „Un strigăt de durere în conștiința românească a valorilor pierdute”. „O mare rană a istoriei care reverberează încă sângerândă în conștiința generației actuale o reprezintă dispariția unor numeroase lăcașuri de cult în timpul tristei resistematizări distructive a centrului Bucureștiului din ultima perioadă de existență a regimului comunist în România. Iar dintre toate altarele dispărute în dezlănțuirea furibundă a buldozerelor regimului totalitar, un loc de primă însemnătate, asemeni unui pisc de munte smuls din inima lanțului înălțimilor spirituale ale Capitalei, l-a reprezentat Mănăstirea Văcărești”, se arătă în mesajul Patriarhului Bisericii noastre. Preasfințitul Varlaam Ploieșteanul a precizat în cadrul evenimentului că va fi înființat un comitet de inițiativă pentru refacerea Mănăstirii Văcărești, care să elaboreze un proiect pentru refacerea ansamblului mănăstiresc.

„Distrugerea Mănăstirii Văcărești a fost un moment al solidarităților învinse, pentru că noi am fost învinși atunci. Revanșa ne-o luăm acum, prin această carte. Am reușit, totuși, să salvăm un alt monument, Mănăstirea Mihai Vodă, pentru că a existat un om, inginerul Eugen Iordăchescu, cel care a salvat mai multe monumente și biserici de la demolare”, a spus academicianul Răzvan Theodorescu. Despre Mănăstirea Văcărești au vorbit mai mulți invitați dintre care amintim și pe Daniel Barbu, ministrul culturii, academicianul Dan Berindei, vicepreședintele Academiei Române, și prof. Radu Ciuceanu, directorul Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului.

Albumul „Un sfert de veac de la martiriul unui monument bucureștean – Mănăstirea Văcărești” este publicat de Editura R.A. Monitorul Oficial. „Faptul că am reușit să scoatem acest album este o bucurie, un triumf, și sperăm să fie un pas și un început bun spre ceea ce va urma: ori refacerea Mănăstirii Văcărești, ori ridicarea unui memorial dedicat tuturor bisericilor și mănăstirilor demolate în bătrânul București în timpul dictaturii comuniste”, a spus Anca-Beatrice Todireanu, coordonatorul albumului.

Comentarii Facebook


Știri recente