Seminariștii buzoieni implicați în acțiuni de ecologizare

În ziua de 28 septembrie 2013, o echipă de voluntari ai Seminarului Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul” din Buzău s-a alăturat miilor de echipe din întreaga țară, participante la campania „Let’s Do It, România!”, în dorința sinceră de a face curățenie generală în comunitățile din care provin.

Astfel, 20 de elevi înscriși într-un proiect școlar european ce are ca tema voluntariatul, „Living Together, Helping Each Other”, au participat alături de doi profesori de-ai lor la acțiunea de curățenie generală a României, sub egida campaniei unei adevărate mișcări sociale, ce a cuprins peste 8000000 de persoane din peste 85 de tari din întreaga lume.

„Echipați cu saci și mănuși, unelte de curățat și de pregătit terenul, voluntarii au curățat responsabil împrejurimile Schitului „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din comună Berca, județul Buzău, o zonă de râpi, plină de copaci și ratinis, în care sătenii au aruncat de-a lungul timpului deșeuri de plastic și din metal. Maica stareță și viceprimarul localității s-au bucurat de inițiativă și ajutorul seminariștilor, care au epuizat toți sacii care li s-au pus la dispoziție și i-au depozitat în locul prestabilit. Prin această inițiativă, dorim să înrâurim asupra elevilor noștri responsabilitatea pentru mediul în care trăiesc, grijă față de natură, conștientizarea sacralității acesteia, dezvoltarea simțului civic, dar și a competentelor în diverse tipuri de acțiuni pe care trebuie să le aibă un voluntar. Tineri și bătrâni, toți suntem datori să învățăm și să mărturisim prin educație și acțiuni comunitare că natura este darul lui Dumnezeu încredințat oamenilor, că trebuie protejată și cinstită ca mediu în care sacralitatea vieții prevalează „calității” și consumismului din societatea postmoderna”, a precizat Pr. prof. Cristian Marius Dima de la Seminarul Teologic Ortodox „Episcopul Chesarie” Buzău.

Seminarul buzoian se înscrie astfel responsabil în una dintre cele mai mari și coerente inițiative de voluntariat din țara noastră, „Let’s Do It România”, la rândul ei parte din campania internațională anuală „Let’s Do It World!”, în care țările înscrise aleg o zi în care să mobilizeze voluntari pentru a face curățenie generală în zonele critice identificate.

Comentarii Facebook


Știri recente