Târnosire de biserică la Poienița

Preasfințitul Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, a slujit pe 21 septembrie Sfânta Liturghie în filia Poienița a Parohiei Poiana, Protopopiatul Orăștie, ocazie cu care a târnosit biserica cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”.

Biserica datează din anul 1776, dar, în timp, au fost efectuate mai multe îmbunătățiri. Începând cu 2010, prin osteneala parohului Bâldea Daniel și a credincioșilor, biserica a fost renovată în exterior, urmând ca mai apoi, în acest an, să fie renovată și în interior și să fie sfințită.

La final, în cuvântul de învățătură, PS Episcop Gurie a amintit credincioșilor despre importanța grijii pe care trebuie să o aibă pentru biserică, spunând „că biserica este casa Împăratului ceresc pe pământ, unde credincioșii se întâlnesc cu Dumnezeu”. Ierarhul a acordat rangul de iconom părintelui Daniel Bâldea și a oferit gramate de mulțumire celor care s-au implicat în activitățile desfășurate, după cum aflăm de la Diac.Sergiu Nicolae Succurro.

Comentarii Facebook


Știri recente