Sinaxa preoților Protopopiatului Moinești

La Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Moinești a avut loc, astăzi, 7 februarie 2013, întâlnirea preoților Protopopiatului Moinești cu Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.

Preasfinția Sa i-a împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos pe cei aproape 100 de slujitori ai sfintelor altare și le-a adresat un cuvânt de binecuvântare. La Sfânta Liturghie au participat numeroși credincioși, oficialități locale și județene. În cadrul slujbei a fost pomenit patriarhul Teoctist, cu prilejul împlinirii a 98 de ani de la nașterea Preafericirii Sale, dar și părintele Dumitru Stăniloae, de la a cărui trecere la cele veșnice se împlinesc anul acesta două decenii.

După cum a relatat pr. Costel Mareș, protopop al Protopopiatului Moinești, în timpul slujbei s-au înălțat rugăciuni și pentru robul lui Dumnezeu Neculai Giosanu, tatăl Preasfințitului Ioachim Băcăuanul, care a trecut la cele veșnice pe 21 ianuarie 2013.

„În cuvântul de învățătură adresat cu acest prilej, PS Ioachim Băcăuanul a evocat personalitatea marcantă a părintelui profesor Dumitru Stăniloae. Preasfinția Sa a vorbit despre importanța părintelui Stăniloae în teologia românească, amintind de cuvântul marelui teolog care definea Sfânta Liturghie ca fiind răspunsul afirmativ la întrebarea: „Moartea poate fi învinsă?”. De asemenea, PS Ioachim Băcăuanul a spus, citându-l pe părintele Stăniloae, că „Liturghia ne vorbește pe tot parcursul ei despre Înviere, oferind arvuna Învierii care este Sfânta Împărtășanie”. Ierarhul nostru i-a felicitat apoi pe părinții Protopopitului Moinești pentru activitatea desfășurată anul trecut în ogorul Domnului. Deși anul trecut nu a fost deloc ușor din punct de vedere economic s-au realizat lucruri frumoase în multe din parohiile protoieriei noastre”, a relatat pr. protopop Costel Mareș.

În continuare, Preasfințitul Ioachim Băcăuanul a îndemnat preoții și credincioșii prezenți la împreună lucrare, fiind conștienți de misiunea la care i-a chemat Domnul Hristos, aceea de a fi luminători într-o lume din ce în ce mai superficială. Părintele protopop Costel Mareș a mulțumit Episcopului-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului pentru că a fost prezent în mijlocul preoților Protopopiatului Moinești.

„Pomenirea părintelui Dumitru Stăniloae în cadrul Sfintei Liturghii a avut loc în contextului Anului comemorativ al părintelui Dumitru Stăniloae. Una din definițiile cele mai frumoase pe care a dat-o cineva virtuții creștine – dragostea aparține părintelui Dumitru Stăniloae. Prezența Preasfințitului Ioachim Băcăuanul a fost expresia dragostei părintești pe care o poartă față de preoții și credincioșii protopopiatului nostru”, a spus pr. protopop Costel Mareș, care a mulțumit preoților Protopopiatului Moinești pentru implicarea în derularea sinaxei.

„Prezența autorităților locale la acest eveniment deosebit este o certitudine că visul nostru de a finaliza lucrările de la sediul Protopopiatului Moinești va deveni realitate”, a adăugat pr. protopop Costel Mareș.

Comentarii Facebook


Știri recente