Legătura dintre Biserica Ortodoxă și neamul românesc este considerată de marele poet național Mihai Eminescu ca fiind fundamentală pentru dăinuirea în istorie a poporului din care și el făcea parte. Rolul pe care Biserica l-a avut în dezvoltarea culturii și identității naționale este incontestabil și aceasta pentru că ‘Biserica răsăriteană e de optsprezece sute de ani păstrătoarea elementului latin de lângă Dunăre. Ea a stabilit și unificat limba noastră într-un mod atât de admirabil, încât suntem singurul popor fără dialecte propriu-zise; ea ne-a ferit de înghițirea prin poloni, unguri, tătari și turci, ea este încă astăzi singura armă de apărare și singurul sprijin al milioanelor de români cari trăiesc dincolo de hotarele noastre. Cine-o combate pe ea și ritualele ei poate fi cosmopolit, socialist, nihilist, republican universal și orice i-o veni în minte, dar numai român nu e’ (M. Eminescu, Opere, vol. X, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1989, p. 187) – Fragment din articolul intitulat Creștinismul și condiția umană, publicat în Ziarul Lumina de Duminică, Ediția din data de 15 ianuarie 2012, apărut sub semnătura lui Augustin Păunoiu –
Evanghelia, în 9 limbi la Catedrala Patriarhală. PS Varlaam a îndemnat să folosim puterea lăsată Bisericii de Hristos
Vecernia Învierii numită și Învierea a doua a fost oficiată la Catedrala Patriarhală de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, împreună cu Preasfințitul Părinte Qais Sadiq, Episcop de Erzurum din Patriarhia Antiohiei și a Întregului…
Dunărea de Jos: Daruri de Paști, oferite cadrelor medicale aflate la datorie în noaptea de Înviere şi persoanelor refugiate
În Sâmbăta Mare, Arhiepiscopul Casian al Dunării de Jos a oferit daruri tradiţionale de Paști cadrelor medicale de la spitalele din municipiile Galaţi, Brăila, Tecuci şi Târgu Bujor care sunt la datorie în noaptea de…
Galerie foto: Sărbătoarea Învierii Domnului la Catedrala Patriarhală (2024)
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oficiat slujba Învierii în pridvorul Reședinței Patriarhale, duminică, 5 mai. A urmat slujba Sfintei Liturghii, săvârșită de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop‑vicar patriarhal, împreună cu Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar…
Cuvântul Patriarhului Daniel: Învierea lui Hristos este temelia învierii tuturor oamenilor
La slujba Învierii, Patriarhul Daniel a adresat un cuvânt despre Învierea lui Hristos ca temelie a învierii tuturor oamenilor. În cuvânt, Preafericirea Sa a evidențiat trei mari adevăruri legate de Învierea lui Hristos. Textul integral:…
Patriarhul Daniel, în noaptea de Paști: Trei mari adevăruri despre Învierea Domnului
La slujba din noaptea de Paști, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel le-a vorbit miilor de credincioși prezenți pe Dealul Patriarhiei despre trei mari adevăruri legate de Învierea lui Hristos. Trei mari adevăruri despre Învierea Domnului „Primul…