Sărbătoarea Bobotezei la Călărași

Sărbătoarea Botezului Domnului Iisus Hristos a fost sărbătorită, duminică, 6 ianuarie 2013, la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Călărași. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, după cum informează site-ul sf-esc.ro.

În cuvântul de învățătură rostit după citirea Pericopei Evanghelice, Preasfinția Sa a arătat importanța acestei sărbători a Botezului în apa Iordanului a Mântuitorului Iisus Hristos și de vestirea Lui ca Mesia de către Sfântul Ioan Botezătorul.

După oficierea Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a săvârșit slujba de sfințirea a Apei, urmată de o procesiune în care Preasfințitul Episcop Vincențiu, soborul de preoți, mulțime de credincioși și autorități locale și județene au pornit până pe malul Dunării, în Parcul Central al municipiului Călărași. Aici Preasfinția Sa a aruncat în apă crucea care a fost adusă la mal de cel mai vrednic dintre tinerii care s-au aruncat să o recupereze, primind binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu.

Comentarii Facebook


Știri recente