Procesiune de Bobotează la Drobeta Turnu Severin

Ca în fiecare an, în data de 06 ianuarie, când Sfânta Biserică prăznuiește „Botezul Domnului”, preoții și credincioșii din municipiul Dr. Tr. Severin merg în procesiune în portul dunărean pentru Slujba sfințirii Aghiasmei Mari, ce va fi săvârșită de Prea Sfințitul Episcop Nicodim, într-un loc special amenajat.

Procesiunea se va desfășura de la toate bisericile din municipiu, imediat după încheierea Sfintei Liturghii, începând cu ora 11.00. La Paraclisul Catedralei Episcopale, Sfânta Liturghie va fi săvârșită de PS Episcop Nicodim, potrivit episcopiaseverinului.ro.


Știri recente

Coordonatorii Centrului de Presă Basilica despre misiunea jurnalistului creștin: Urmărește apropierea oamenilor de Dumnezeu

Coordonatorii departamentelor Centrului de Presă Basilica au transmis, pentru Basilica.ro, mesaje cu prilejul sărbătorii Sfintei Treimi, hramul instituției media a Patriarhiei Române. Responsabilitatea transmiterii adevărului Coordonatorul Biroului de Presă și Relații Publice al Patriarhiei Române,…

Săptămâna în imagini: 25 – 31 mai 2026

Imagini emoționante din lumea ortodoxă din Duminica Rusaliilor, sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, și săptămâna premergătoare, în articolul nostru în imagini din perioada 25 – 31 mai 2026. Fotografiile surprind momente de rugăciune, credință și comuniune…