21 de ani de la trecerea la cele veșnice a Mitropolitului Antonie Plămădeală

Mitropolitul Antonie Plămădeală a trecut la cele veșnice în urmă cu 21 de ani, fiind înmormântat la Mănăstirea „Brâncoveanu” de la Sâmbăta de Sus, județul Brașov.

Născut în Basarabia, în data de 17 noiembrie 1926, ierarhul a primit la botez numele de Leonida.

A urmat cursurile Facultăţii de Teologie din Bucureşti şi ale Institutului Teologic Universitar din Cluj.

A intrat în monahism la Mănăstirea Prislop, județul Hunedoara, în 1949, însă la scurt timp a fost condamnat politic de autoritățile comuniste și exclus din monahism. Eliberat în 1956, a fost nevoit să lucreze în diferite întreprinderi.

Din 1968, şi-a reluat activitatea de cleric, la început ca secretar al Institutului Teologic din Bucureşti.

În 1970 a plecat în Marea Britanie, unde și-a luat doctoratul în teologie la Heythrop College din Oxford.

Activitatea arhierească

În 1970 a fost hirotonit episcop vicar patriarhal, iar nouă ani mai târziu a fost ales Episcop al Buzăului. Din anul 1982 până în 2005 a îndeplinit funcția de Mitropolit al Ardealului.

În această demnitate a desfășurat o intensă activitate de refacere a lăcaşurilor de cult, a înemeiat  muzee, a restaurat seminarii teologice și a îngrijit unele monumente religioase, istorice şi de artă.

Mitropolitul Antonie Plămădeală a fost unul dintre marii teologi contemporani, participant la numeroase întruniri ecumenice peste hotare, membru în Comitetul executiv al Consiliului Mondial al Bisericilor.

A condus delegațiile ortodoxe române la Adunările generale de la Nairobi (1975) și Vancouver (1983); a fost delegat la Adunările generale ale Conferinței Bisericilor Europene, la sesiunile Comisiei mixte de dialog între Biserica Ortodoxă și Biserica Romano-Catolică.

În anul 1992 a fost ales membru de onoare al Academiei Române.

Sursă foto: Doxologia


Știri recente