Parohia românească din Düsseldorf, Germania, a început luni turnarea fundației pentru viitoarea biserică, după ce piatra de temelie a lăcașului a fost sfințită în luna mai de Mitropolitul Serafim al Germaniei, Europei Centrale și de Nord.
Lucrările se desfășoară la adresa Werstener Feld 63 și au fost pregătite de arhitectul Bogdan Bărbulescu, în colaborare cu firmele contractate.
Potrivit unei postări de pe pagina oficială de Facebook a parohiei, intervențiile urmează calendarul stabilit împreună cu membrii Consiliului parohial. După finalizarea fundației, construcția va continua cu ridicarea la roșu a bisericii.
Reprezentanții parohiei au descris începutul lucrărilor drept unul dintre cele mai importante momente din istoria comunității: „Credincioșii au făcut posibil cel mai așteptat moment din istoria de 80 de ani a parohiei”.
Împlinirea chemării dumnezeiești
Părintele Iosif-Cristian Rădulescu, parohul comunității românești din Düsseldorf, a evidențiat implicarea credincioșilor în împlinirea proiectului.
„Acolo unde omul ascultă cu sensibilitate chemarea lui Dumnezeu se întâmplă miracole. Este suficient să crezi și să urmezi cu fapta credința ta ca să devii martorul harului pe care Domnul îl revarsă cu prisosință peste aleșii Săi”.
„Sunt profund copleșit de bucuria cu care credincioșii din parohia noastră au pornit spre împlinirea acestei chemări dumnezeiești”, a transmis clericul.
Istoricul parohiei românești din Düsseldorf
Parohia românească din Düsseldorf a fost întemeiată în anul 1946 de preotul Emilian Vasiloschi, fost slujitor al parohiei românești din Berlin. După stabilirea sa definitivă la Düsseldorf, în 1951, comunitatea a funcționat până în 1966 ca sediu pastoral central al românilor ortodocși din Germania de Vest.
Timp de 45 de ani, activitatea liturgică a avut loc în Centrul Ortodox din Wersten, construit în 1962. Parohia a cumpărat clădirea în 2018, însă evaluările ulterioare au indicat probleme grave la structura de rezistență a capelei din lemn, care a fost dezmembrată în 2021.
Planul noii biserici a fost realizat în 2022 de arhitectul Nicolae Tulban. Din anul 2010, comunitatea românească din Düsseldorf este păstorită de părintele protopop Iosif-Cristian Rădulescu al Protopopiatului Renania de Nord.
Foto credit: Facebook / Biserica Ortodoxă Română Düsseldorf





