București, capitala poeziei internaționale: Artiști din aproape 20 de țări vor participa la un festival literar

Bucureștiul va deveni, în perioada 14–20 septembrie, un punct de întâlnire pentru poeți și artiști din aproape 20 de țări, reuniți la Festivalul Internațional de Poezie București (FIPB).

Potrivit unui comunicat de presă, tema din acest an este „Slow Gun Poetry / Poezie cu bătaie lungă”, inspirată de poetul Cezar Ivănescu și de ideea că un simplu semn așternut pe hârtie poate avea efecte care depășesc momentul în care este scris.

Poezia ca formă de dialog

Directorul general al Muzeului Național al Literaturii Române, Ioan Cristescu, a explicat că poezia poate avea un rol important într-un spațiu public marcat de tensiuni și divizare.

„Poezia nu este o formă de evadare din realitate, ci una dintre cele mai puternice forme de a o înțelege”, a transmis acesta, subliniind că festivalul își propune să readucă „cuvântul în spațiul său firesc: acela al dialogului, al libertății, al empatiei și al întâlnirii dintre oameni și culturi”, se arată în comunicat.

Potrivit organizatorilor, forța poeziei nu se măsoară prin efectul imediat, ci prin felul în care un text poate continua să lucreze asupra celui care îl citește.

„Un poem nu produce zgomotul unei arme, dar poate schimba o conștiință, poate deschide o întrebare, poate modifica felul în care privim lumea și pe cel de lângă noi”, a precizat Ioan Cristescu.

Poeți din aproape 20 de țări

Programul festivalului va aduce la București invitați din Armenia, Austria, Cehia, Cipru, China, Croația, Franța, Grecia, Italia, Lituania, Republica Moldova, Peru, Portugalia, Slovenia, Spania, Suedia, Tunisia și Turcia, alături de autori și artiști români.

Pe parcursul celor șapte zile sunt programate lecturi, conferințe, expoziții, concerte, performance-uri și întâlniri dedicate literaturii, astfel încât poezia să intre în dialog cu muzica și artele vizuale.

Organizatorii își doresc ca publicul „să nu fie doar spectator al festivalului, ci participant la această mare conversație despre ceea ce ne face oameni”.

Deschiderea, la Biblioteca Centrală Universitară

Festivalul va fi inaugurat luni, 14 septembrie, de la ora 18:00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”.

Seara va cuprinde un concert al Ansamblului cameral ARCO, lecturi ale unor poeți români și străini și o lectură-performance susținută de poetul sloven Aleš Šteger, acompaniat la acordeon de Tori Jure.

O parte a programului este consacrată memoriei unor poeți români precum Cezar Ivănescu, Emil Botta, Constanța Buzea, Angela Marinescu, Marin Sorescu și Magda Isanos.

Totodată, printr-un atelier destinat copiilor și adulților, festivalul va marca 130 de ani de la nașterea lui Tristan Tzara, unul dintre fondatorii mișcării Dada.

Accesul la manifestările Festivalului Internațional de Poezie București este gratuit, în limita locurilor disponibile. Programul complet va fi publicat pe platforma oficială a festivalului începând cu 1 septembrie.

Foto credit: Magnific


Știri recente