Zoe Dumitrescu-Bușulenga împlinește, în 20 august, 106 ani de la nașterea sa. Aceasta a fost prima femeie vicepreședintă a Academiei Române, între anii 1990 și 1994.
Critic și istoric literar, eseist, comparatist și profesor, Zoe Dumitrescu-Bușulenga a format generații de studenți și a rămas un reper al cercetării literare românești.
Împiedicată de tuberculoză să urmeze o carieră în muzică, Zoe Dumitrescu a studiat Dreptul (1939 – 1943) și Literele la Universitatea din București (1944–1948).
Academiciana a predat la Universitatea din București, unde a devenit profesor (1971–1975) și șef al Catedrei de literatură comparată, în 1975. În paralel, a lucrat la Institutul de Istorie și Teorie Literară „George Călinescu”, pe care l-a condus timp de două decenii.
Eminescu și cultura română
Opera Zoei Dumitrescu-Bușulenga include volume de istorie literară, literatură comparată, istoria culturii, analiză stilistică și memorialistică. A scris despre Ion Creangă, Mihai Eminescu, Renaștere, umanism, romantism german, literatură universală și raportul dintre muzică și literatură.
Într-o perioadă în care opera lui Mihai Eminescu era interpretată prin grile ideologice, Zoe Dumitrescu-Bușulenga a apărat dimensiunea gândirii eminesciene și locul lui Eminescu în formarea identității culturale românești.
„Nu am cum să mă despart de Eminescu! De inegalabilul nostru poet ar trebui să ne apropiem cu emoție negrăită, deoarece el este mai mult decât un poet de geniu. El a realizat cea mai vastă sinteză a gândirii și sensibilității poporului român”, a spus Zoe Dumitrescu-Bușulenga, potrivit unui articol scris de arhimandritul Mihail Daniliuc, egumenul Schitului Vovidenia-Neamț.
Ea a primit numeroase recunoașteri pentru activitatea sa, între care Premiul Herder, distincții ale statului italian și Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Ofițer.
A fost membră corespondentă a Academiei Române în 1974 și a devenit membră titulară în 1990. De asemenea, a condus și Secția de filologie și literatură a Academiei Române, între 1992 și 2001.
Maica Benedicta
Spre finalul vieții, Zoe Dumitrescu-Bușulenga s-a retras la Mănăstirea Văratec, unde a intrat în monahism și a primit numele Benedicta.
„Am socotit că un creștin intelectual trebuie să-și petreacă ultimii ani ai vieții așa cum se făcea pe vremuri, și mai cu seamă soțiile care rămâneau singure, se retrăgeau la mănăstiri. Era o frumoasă obișnuință, mai ales în lumea boierească”, a mărturisit Maica Benedicta.
Monahia Benedicta a trecut la Domnul în 5 mai 2006, la Mănăstirea Văratec. Potrivit dorinței sale testamentare, a fost înmormântată la Mănăstirea Putna.
În memoria ei au fost publicate postum volumele „Caietul de la Văratec. Convorbiri și cuvinte de folos” și „Să nu pierdem verticala”, care păstrează gânduri, dialoguri și mărturii din perioada de maturitate spirituală.
Omagieri recente
Anul acesta, la două decenii de la trecerea sa la Domnul, Academia Română a organizat sesiunea omagială „Zoe Dumitrescu-Bușulenga”.
Momentul a reunit specialiști din domeniile literaturii, filologiei și teologiei și a inclus proiecția documentarului „Zoe Dumitrescu-Bușulenga, cununa devenirii”.
În 2026, memoria ei a fost cinstită și la Cernăuți, unde a avut loc o masă rotundă internațională dedicată personalității sale intelectuale și spirituale.
Foto credit: fundațiamaicabenedicta.ro
