Asumă-ți să fii sănătos: Peste 4.200 de consultații medicale gratuite au fost acordate turiștilor pe litoral

Peste 4.200 de consultații medicale gratuite au fost acordate turiștilor pe litoral, în perioada 10-15 august, în cadrul campaniei de prevenție „Asumă-ți să fii sănătos!”, organizată pentru al șaselea an consecutiv de Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București.

Potrivit unui comunicat de presă, cei 46 de medici voluntari implicați în ediția din acest an au oferit, în total, 4.214 consultații în domeniile dermatologiei, endocrinologiei, pediatriei și pneumologiei.

Evaluările au inclus screening pentru melanom, sindrom metabolic și osteoporoză, precum și investigații ale funcției respiratorii și evaluarea stării de nutriție a copiilor.

Consultații în stațiunile de pe litoral

Acțiunea s-a desfășurat în stațiunile Neptun, Olimp, Saturn, Jupiter și Mangalia, în puncte special amenajate pe plajă. Din totalul consultațiilor, 1.229 au fost dermatologice, 1.568 endocrinologice, 630 pediatrice și 787 pneumologice.

În urma evaluărilor, medicii au identificat inclusiv suspiciuni de afecțiuni dermatologice grave, persoane cu risc crescut de fractură osteoporotică, afecțiuni tiroidiene și numeroase cazuri de suprapondere și obezitate.

În cadrul evaluărilor pediatrice au fost consultați 599 de copii, iar datele colectate au vizat atât starea de sănătate și statusul ponderal, cât și activitatea fizică, expunerea la ecrane și obiceiurile privind igiena orală.

La pneumologie, evaluările au fost completate în acest an cu instrumente pentru identificarea somnolenței diurne, a impactului simptomelor respiratorii și a gradului de control al astmului, alături de spirometrie.

Medicina preventivă mai aproape de oameni

Rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, prof. univ. dr. Viorel Jinga, a subliniat importanța campaniei, ajunsă la cea de-a șasea ediție.

„Cele peste 4.200 de consultații realizate în cele șase zile ale campaniei demonstrează, încă o dată, utilitatea unui astfel de demers, care aduce medicina preventivă mai aproape de oameni, într-un cadru accesibil și apropiat de oameni”, a declarat rectorul.

Viorel Jinga le-a mulțumit celor 46 de medici voluntari, precum și instituțiilor și organizațiilor care au sprijinit desfășurarea campaniei: „Faptul că peste 4.200 de persoane au trecut pragul punctelor noastre de screening reprezintă, pentru noi, atât o confirmare a necesității acestui proiect, cât și o responsabilitate de a continua”.

Campania a fost realizată în parteneriat cu Societatea Română de Dermatologie, Societatea Română de Endocrinologie, Societatea Română de Pediatrie și Societatea Română de Pneumologie, cu sprijinul Ministerului Apărării Naționale, prin Brigada 9 Mecanizată „Mărășești”, și al Direcției de Sănătate Publică din Constanța.

Din 2021 și până în 2025, în primele cinci ediții ale campaniei au fost realizate 21.768 de consultații medicale gratuite pe litoral.

Foto credit: Facebook / Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”


Știri recente