Emanuel Buta, Director Programe de Tineret în cadrul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, și-a dedicat atât lucrarea de licență, cât și cercetarea doctorală unor teme legate de viața copilului nenăscut.
În acest interviu, Emanuel vorbește despre demnitatea vieții umane înainte de naștere, durerea părinților care pierd un copil, rânduiala Bisericii pentru pruncii care au murit nebotezați și despre nevoia dezvoltării cercetării în acest domeniu, în România. Interviul a fost acordat în cadrul rubricii #vinereapentruviață.
A.N.: Ce înseamnă, în viața de zi cu zi, să privim copilul nenăscut ca pe un chip al lui Dumnezeu?
E.B.: Înseamnă să recunoaștem un adevăr. Așa cum un copil de doi ani nu este mai puțin om decât un adult de 40 sau un bătrân de 80 de ani pentru că este mai puțin dezvoltat, nici copilul nenăscut nu este mai puțin om pentru că se află într-un stadiu mai timpuriu al dezvoltării sale. Chipul lui Dumnezeu este prezent în mod deplin în om, din primul moment al existenței sale – momentul conceperii. El face parte din constituția omului.
Asemănarea cu Dumnezeu este cea care se dezvoltă prin credință, prin lucrarea virtuților și prin conlucrarea omului cu harul lui Dumnezeu. Din această înțelegere corectă rezultă, în mod firesc, o atitudine corectă, care se concretizează inclusiv în sprijinirea mamelor însărcinate care au nevoie de ajutor sau se confruntă cu o criză de sarcină.
Alexandra Nadane: Ați realizat o teză de licență și o teză de doctorat legate de viața copilului nenăscut. Cum a început această preocupare și cum s-a dezvoltat în timp?
Emanuel Buta: Aflând puțin câte puțin despre acest subiect, am ajuns la concluzia că este cea mai mare problemă cu care se confruntă umanitatea în ziua de astăzi: negarea faptului că toate ființele umane sunt egale. În același timp, reacționăm cu foarte multă lejeritate la acest subiect. Unele dintre cele mai grave nedreptăți din istoria umanității au început prin negarea sau diminuarea demnității unor categorii de oameni.
În cazul nostru, se întâmplă același lucru. Noi, cei care ne aflăm într-o poziție de putere față de ființele umane cele mai vulnerabile – copiii înainte de naștere –, profităm de această putere pentru a nu le recunoaște dreptul la viață. Acest lucru s-a întâmplat și în trecut: cei mai puternici stabileau care categorii sociale puteau fi considerate „oameni deplini” și care nu.
A.N.: Ne puteți povesti o mărturie care v-a impresionat în mod deosebit?
E.B.: Când am fost cu bursă Erasmus+ în Marea Britanie, m-a impresionat mărturia unui profesor universitar, care organiza întâlniri săptămânale pe diferite teme, printre care și tema pro-viață. El mi-a spus că s-a convertit la creștinism pentru că a devenit pro-viață.
A înțeles faptul că în pântecele mamei este o ființă umană, iar în creștinism a văzut cel mai mare respect față de ființa umană. Nu doar pentru cei „asemenea nouă”, ci mai ales pentru cei vulnerabili, care nu se pot apăra singuri, între care și copiii nenăscuți. Iar pe măsură ce se străduia să devină un creștin tot mai bun, simțea și o responsabilitate tot mai mare de a se implica în apărarea vieții copiilor nenăscuți. M-a impresionat această mărturie pentru că, în cazul său, apărarea vieții l-a apropiat de credință, iar credința l-a făcut să se implice și mai mult în apărarea vieții.
A.N.: De ce credeți că este atât de puțin înțeleasă durerea părinților care pierd un copil înainte de naștere?
E.B.: Cred că înțelegem foarte puțin durerea acestor părinți pentru că, în primul rând, nu reușim întotdeauna să vedem și să recunoaștem pe deplin umanitatea copilului nenăscut. Iar în acest caz ajungem să minimalizăm pierderea suferită de părinți, deși pentru ei este pierderea propriului copil. Atitudinea noastră față de viață și moarte, precum și modul diferit în care valorizăm viața umană în diferitele ei etape, arată într-o oarecare măsură starea sufletească în care ne aflăm.
Durerea părinților care își pierd un copil înainte de naștere, în timpul nașterii sau imediat după naștere devine și mai greu de purtat atunci când văd că cei din jur nu sunt interesați, nu vor să vorbească sau încearcă să îi consoleze prin expresii precum: „Lăsați, că veți face altul”. Doar că un alt copil nu îl înlocuiește pe cel pierdut.
A.N.: Ce ar trebui să știe părinții care au pierdut un copil prin avort spontan sau la naștere despre rânduielile bisericești pentru aceste momente?
E.B.: Ar trebui să știe un lucru foarte important: există o rânduială a Bisericii Ortodoxe Române cu privire la slujba înmormântării pruncilor nebotezați. Sfântul Sinod a aprobat această slujbă în luna iunie a anului 2016 și ea se regăsește în cărțile de cult. Astfel, părinții care au pierdut un copil prin avort spontan sau la naștere – copilul fiind nebotezat – se pot adresa preotului pentru săvârșirea rânduielii bisericești prevăzute în această situație. Aceste slujbe aduc mângâiere părinților îndurerați.
A.N.: Ce mesaj aveți pentru tinerii care și-ar dori să realizeze lucrări de cercetare în aceste domenii, dar se tem că s-ar putea să nu găsească resurse sau sprijin?
E.B.: Îi încurajez să abordeze acest subiect tocmai pentru a exista cât mai multe materiale și în limba română. Este o diferență foarte mare între ceea ce există în domeniul bioeticii și al protejării vieții prenatale în limba română și ceea ce există, spre exemplu, în limba engleză. Orice lucrare de licență, disertație sau teză de doctorat pe acest subiect poate contribui la o mai bună înțelegere a demnității și valorii vieții umane. Fără o cercetare academică, lucrurile pot rămâne la un nivel superficial.
În zilele noastre, știința este prima care vine să confirme că, din momentul conceperii, vorbim despre dezvoltarea unei ființe umane unice, care are un ADN propriu și care are nevoie de un mediu favorabil ca să se dezvolte, nu doar în lunile în care se află în pântecele mamei. Și după naștere, copilul rămâne pentru mult timp dependent de îngrijirea celorlalți. Dependența sa nu dispare odată cu nașterea, ci doar își schimbă forma. Pentru a înțelege însă complexitatea ființei umane, este nevoie de o aprofundare serioasă a subiectului.
Credit foto: ASCOR Iași
