Muzeul Național de Istorie va găzdui o expoziție despre relațiile istorice dintre România și Statele Unite ale Americii

Muzeul Național de Istorie va găzdui în perioada 17 iulie – 30 septembrie o expoziție despre relațiile istorice dintre România și Statele Unite ale Americii.

Manifestarea culturală va fi organizată cu prilejul aniversării a 250 de ani de la proclamarea independenței statului american.

Potrivit organizatorilor, expoziția urmărește evoluția legăturilor dintre cele două state, „de la primele informații venite din Lumea Nouă în Țările Române, la ideile cuprinse în Declarația de Independență din 1776 și Constituția din 1787, care au hrănit visele românilor în momente cruciale, precum Revoluția de la 1848 sau Războiul de Independență de la 1877-1878, și până la încheierea Parteneriatului strategic dintre cele două state”.

Publicul va putea descoperi documente și obiecte care ilustrează începuturile relațiilor diplomatice, rolul Reginei Maria în consolidarea imaginii României peste Ocean, precum și etapele traversate de cele două țări în perioada Primului și celui de-al Doilea Război Mondial, a Războiului Rece și după 1989.

Istoria relațiilor româno-americane

Expoziția evocă și personalități ale culturii române apreciate în Statele Unite, între care Constantin Brâncuși, George Enescu, Maria Tănase și Nicolae Iorga. Totodată, evenimentul surprinde și influențele culturale venite de peste Ocean, dar și fascinația exercitată de Hollywood asupra publicului românesc.

„De la o simplă știre de gazetă despre o țară îndepărtată, până la o alianță strategică ce leagă două popoare prin valori comune, aceasta este povestea pe care o spune expoziția noastră. O poveste despre curaj, idei și speranțe care au trecut Oceanul, în ambele sensuri”.

Totodată, sunt prezentate mărturii despre românii care au emigrat în Statele Unite în căutarea unei vieți mai bune și care au contribuit la dezvoltarea societății americane, ajungând să formeze, în perioada interbelică, cea mai numeroasă comunitate românească din afara granițelor.

Evenimentul este organizat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și sub egida Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România, fiind realizat de Muzeul Național de Istorie a României în parteneriat cu mai multe instituții culturale și de cercetare.

Expoziția va fi deschisă publicului de miercuri până duminică, între orele 10:00 și 18:00.

Vezi și:

Foto credit: Facebook / Muzeul Național de Istorie a României


Știri recente