În imagini: Festivitatea de premiere la Liceul Sfinții Trei Ierarhi (2025-2026)

Profesori, elevi și părinți s-au adunat vineri, 19 iunie, în curtea Liceului Sfinții Trei Ierarhi din București pentru a celebra reușitele anului școlar 2025-2026, ajuns la final.

Tematica festivității de premiere de anul acesta a fost Copilăria – inima tuturor vârstelor.

După binecuvântarea de început și intonarea imnului academic Gaudeamus Igitur, Părintele Profesor Vasile Gavrilă, fondatorul instituției de învățământ, a adresat un cuvânt celor prezenți, în care a subliniat caracterul sfințitor al lucrării pedagogice desfășurate în această școală.

„Existența omului, de la nașterea în acest univers, până la nașterea în Împărăția Vieții și  Învierii, este un act de Creație și transfigurare; iar aceasta o trăim, o vedem și o experimentăm mai ales în actul didactico-pedagogic care are ca scop principal desăvârșirea  ființei umane – cununa Creației.”

„Devenirea, desăvârșirea presupun efort, muncă și sudoare; aceasta este condiția omului, urmaș al lui Adam – căzut din ascultarea lui Dumnezeu și din Comuniunea cu Acesta: să-și câștige pâinea cu sudoarea frunții. Însă prin intervenția lui Dumnezeu, în existența noastră – Întrupare, Jertfă și Înviere – pâinea câștigată cu sudoarea frunții devine în Liturghie, Pâine Euharistică, adică Pâinea Vieții, care hrănește întreaga Creație; munca omului, unită cu Jertfa Mântuitorului devine slujire a lui Dumnezeu și slujire a semenilor.”

„De aceea sudoarea frunții devine aghiasmă, pentru că este o lucrare care sfințește. Așa am conceput și lucrarea pedagogică din școala noastră: ca o lucrare sfințitoare, ca o liturghisire. Vă rog să primiți cu toată seriozitatea acest gând cum și eu vi-l împărtășesc, cu toată seriozitatea și cu maximă responsabilitate!”

Părintele profesor Vasile Gavrilă, fondatorul Liceului Teoretic Sfinții Trei Ierarhi. Foto: Basilica.ro

De asemenea, părintele profesor a atras atenția cu privire la direcția în care pot fi folosite roadele dobândite în procesul de învățare.

„Și acum vă rog pe toți cei responsabili, părinți și dascăli, să fiți cu luare aminte: când produsul muncii literare, filosofice, științifice este folosit pentru a hrăni patimile, pornirile urâte, ura, dezbinarea și tot ceea ce degradează ființa umană, acesta, rezultatul muncii, nu mai sfințește, ci distruge.”

„Este nevoie de atenție, de discernământ și pricepere în alegerile pe care le facem pentru noi și pentru copiii noștri.”

Doamna director Claudia Sive a citit numele elevilor care au obținut rezultate importante la olimpiadele desfășurate la nivel municipal, județean și național, iar în continuare a avut loc premierea elevilor din ciclurile primar, gimnazial și liceal.

Doamna director, Claudia Sive. Foto: Basilica.ro

Festivitatea a fost presărată cu recitaluri ale corurilor mic și mare ale liceului, conduse de domnul profesor Cristian Nica. Repertoriul lor a inclus cântece în acord cu tematica festivității, închinate copilăriei.

Participanții au putut admira și o expoziție de fotografie intitulată „Portrete LTSTI într-o privire”.


Știri recente