Sfinții Mucenici Zotic, Atal, Camasie și Filip de la Niculițel au fost cinstiți joi, la 55 de ani de la descoperirea moaștelor. Manifestarea a avut loc la martyrionul din Niculițel, județul Tulcea, unde Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a oficiat Sfânta Liturghie.
Sărbătoarea ocrotitorilor Episcopiei Tulcii a debutat miercuri seară la Mănăstirea Cocoș, locul unde sunt păstrate moaștele Sfinților Mucenici Zoticos, Attalos, Kamasis și Filippos.
După slujba de priveghere, raclele cu sfintele moaște au fost purtate în procesiune până la martyrionul de la Niculițel și așezate spre închinarea credincioșilor.

Sfinții sunt în mijlocul nostru
În cadrul manifestărilor, arhimandritul Visarion Scutaru, starețul Mănăstirii Cocoș, a explicat, pentru Trinitas TV, semnificația descoperirii moaștelor: „Dumnezeu a binevoit ca, în anul 1971, acești sfinți să iasă din nou la lumină, într-o perioadă în care lumea era încercată și credința creștină mai puțin mărturisită”.
„Timp de 55 de ani acești sfinți au apărut în mijlocul nostru pentru a ne întări în credință, pentru a ne face mai râvnitori, mai răbdători și mai puternici în mărturisirea cuvântului adevărului credinței Mântuitorului Iisus Hristos”.
Starețul Mănăstirii Cocoș a amintit și o legătură personală cu anul descoperirii moaștelor: „Pot mărturisi și eu, împreună cu sfinții, că ne bucurăm să-L mărturisim pe Dumnezeu și să ne bucurăm de binecuvântarea Sa”.
Ne cheamă la mărturisire
La finalul slujbei, Preasfinția Sa a subliniat importanța duhovnicească a locului și evlavia credincioșilor care vin anual să se închine la moaștele sfinților: „Lumină, pace și bucurie am primit cu toții în acest loc sfânt și binecuvântat”.
Preasfinția Sa a evidențiat că, de când au fost descoperite sfintele moaște, „credincioșii vin din toate părțile României, chiar și din străinătate, pentru a cere ajutorul lui Dumnezeu prin mijlocirea sfinților mucenici”.
„Cu adevărat, sărbătoarea Sfinților Mucenici ne cheamă și pe noi la mărturisirea credinței și prin cuvânt și prin faptă și, mai ales, ne cheamă și pe noi ca, în aceste vremuri pe care le trăim, să-L mărturisim pe Mântuitorul Iisus Hristos ca Domn și Mântuitor al nostru și al întregii lumi”, a subliniat Episcopul Visarion.
Sfinții Mucenici Zotic, Atal, Camasie și Filip

Sfinții Mucenici Zotic, Atal, Camasie și Filip sunt cuprinşi în numărul celor 36 de mucenici care au pătimit pentru Hristos pe pământul românesc, în străvechea cetate Noviodunum (Isaccea), din Dobrogea, pe la sfârşitul secolului al treilea şi începutul celui de al patrulea.
Moaștele Sfinților Mucenici de la Niculițel au fost descoperite în anul 1971 în cripta martirică paleocreștină din localitate, una dintre cele mai importante descoperiri creștine din spațiul românesc.
Sărbătoarea anuală organizată la Niculițel a fost instituită în urmă cu 25 de ani și reunește, în fiecare an, numeroși pelerini din Dobrogea și din alte regiuni ale țării.
Foto credit: Facebook / Episcopia Tulcii





