Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a slujit duminică la Parohia „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Slobozia, cu prilejul înainteprăznuirii hramului lăcașului de cult.
Preasfinția Sa a oficiat Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de clerici din care au făcut parte Arhim. Rafail Mîț, vicar eparhial, părinții consilieri Florin Ionescu și Cristian Ștefan Munteanu, parohul comunității, Pr. Marius Gabriel Purcărea, Pr. Nicușor Silviu Dascălu, un ierodiacon și arhidiaconi.
Credința deschide ochii sufletului
În predica Sa, Preasfințitul Părinte Vincențiu a vorbit despre credința adevărată, pornind de la Evanghelia vindecării celor doi orbi: „Mântuitorul iartă păcatele tuturor celor care cu credință se îndreaptă spre El și îndreaptă rugăciunea spre Sfânta Lui icoană”.
De asemenea, ierarhul a explicat că minunile lui Dumnezeu se întâlnesc întotdeauna cu credința omului și că vindecarea trupească este și o chemare la vindecarea sufletului.
„De unde credeți că au avut ei, acești doi orbi credința că Mântuitorul Iisus Hristos îi poate vindeca? Desigur, din auzire, din auzirea minunilor pe care Iisus Hristos le făcea acolo unde mergea și unde poposea”, a spus Preasfințitul Părinte Vincențiu.
Preasfinția Sa i-a împărtășit pe copiii prezenți la Sfânta Liturghie și i-a binecuvântat pe credincioși la finalul slujbei.
În timpul împărtășirii slujitorilor, eleva Ilinca Maria Dascălu a cântat pricesne alături de Corul Fidelis.
Foto credit: Episcopia Sloboziei și Călărașilor





