Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a împlinit joi 90 de ani, fiind cel mai vârstnic membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Înaltpreasfinția Sa s-a născut în 4 iunie 1936 la Timișoara, primind la botez numele de Traian. A studiat la Institutul Teologic Universitar din București (1953-1957).
În 1972 a devenit doctor în teologie, urmând studii de specializare în Elveția: la Facultatea de Teologie Protestantă din Neuchâtel (1967), la Institutul Ecumenic de la Bossey (1967-1968) și la Facultatea de Teologie din Fribourg (1971-1972).
În perioada 1960-1961 a fost profesor la Seminarul Teologic din Caransebeș, iar ulterior a ocupat funcții administrative: secretar eparhial la Arad (1961-1962) și Timișoara (1962-1968), precum și vicar administrativ al Arhiepiscopiei Timișoarei și Caransebeșului (1968-1975).
În 1968 a fost hirotonit preot, fiind tuns în monahism un an mai târziu la Mănăstirea Hodoș-Bodrog din județul Arad, moment când a primit numele Timotei.
În 1970 a fost hirotesit arhimandrit, iar în 15 decembrie 1975 a fost ales Episcop vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei și Caransebeșului, cu titulatura de Lugojanul. A fost hirotonit arhiereu în 8 februarie 1976.
În 30 septembrie 1984, a fost ales Episcop al Aradului, fiind ridicat la rangul de arhiepiscop în 28 noiembrie 2009.
Activitatea arhierească
Înaltpreasfinția Sa își exercită activitatea arhierească de peste 50 de ani, timp în care a desfășurat o bogată activitate pastorală, misionară și edilitară.
Este membru fondator al Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad și al Facultății de Teologie Ortodoxă „Sf. Ilarion Felea” din Arad.
A inițiat construirea Catedralei arhiepiscopale cu hramul „Sfânta Treime și Sfântul Ierarh Nicolae” din Arad, a redeschis și înființat mai multe așezăminte monahale.
De asemenea, a fondat mai multe instituții medicale și filantropice, care vin în ajutorul celor aflați în situații dificile.
În calitate de Episcop al Aradului, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei a participat la hirotonia în arhiereu a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.
Roade vizibile
Cu ocazia aniversării a cinci decenii de arhierie a IPS Timotei, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a apreciat activitatea ierarhului arădean.
„În rândul succesiunii neîntrerupte de peste 300 de ani a ierarhilor arădeni, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei se înscrie în șirul înaintaşilor săi de seamă, harnici, înțelepți şi misionari, care prin viaţa şi activitatea lor au contribuit la devenirea istorică a acestui scaun episcopal şi a Bisericii întregi”, a subliniat Preafericirea Sa.
Părintele Patriarh Daniel a evidențiat activitatea bogată desfășurată de Arhiepiscopul Timotei: „În cele cinci decenii de lucrare misionară roadele sunt vizibile. Cu ajutorul lui Dumnezeu, a clericilor și colaboratorilor săi de la Centrul eparhial, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei a înnoit şi a intensificat viaţa duhovnicească din mănăstiri şi parohii, precum şi activitatea culturală a eparhiei”.
„A iniţiat şi a susţinut construirea a zeci de biserici şi a supravegheat restaurarea a sute de locaşuri de cult, multe dintre ele fiind monumente istorice. A înființat și reînființat zeci de mănăstiri și schituri noi”, a amintit Preafericirea Sa.
Biografia integrală a Arhiepiscopului Timotei este disponibilă aici.
Foto credit: Basilica.ro





