Patriarhul Ilia al II-lea al Georgiei a trecut la Domnul în data de 17 martie, dar puțini știu că la mănăstirea Cornu din România există o monahie care i-a fost aproape vreme de 22 de ani. „A lucrat pentru smerenie și s-a umplut de har. Și a putut fi călăuză”, spune ea despre vrednicul de pomenire patriarh lul georgian.
Maica Tamar a observat că fiecare om din mulțimea prezentă la funeraliile Patriarhului Georgiei a avut o relație specială sau personală cu el.
Într-un dialog cu Agenția de știri Basilica, maica de la Cornu își prezintă povestea de viață alături de Patriarhul Ilia, cum s-a creat relaționarea lor prin rugăciune și cum continuă în prezent.
„Același har există și azi în oameni”
Maica Tamar de la Mănăstirea Cornu și-a amintit prima întâlnire cu Patriarhul Ilia: „Întâlnirea cu Patriarhul Ilia al Georgiei a fost în anul 1996, când eram încă studentă și mă spovedeam la Mănăstirea Antim.”
În acel an, Patriarhul Georgiei s-a aflat într-o vizită oficială în România, iar maica își amintește că Patriarhul Ilia a participat la Sfânta Liturghie la Mănăstirea Antim, la Catedrala Sfântul Spiridon – Nou, iar într-o seară a ținut o conferință pentru studenți.
„Pe vremea aceea, căutarea mea lăuntrică era de așa natură încât întrebam continuu pe Dumnezeu: Dar mai există oameni ca Patriarhul Iacov, ca Moise sau ca David Împăratul? Citind despre ei în Vechiul Testament, simțeam o relație a lor cu Dumnezeu foarte sinceră, foarte profundă; cuvinte pline de putere și de adevăr, schimbate între ei și Dumnezeu, și tânjeam să cunosc o așa persoană. Și cam acesta era plânsul meu atunci: Doamne, mai există?”
Când a intrat la conferința deja începută, Patriarhul vorbea, iar maica Tamar se simțea în fața unei personalități duhovnicești reale. „Am simțit așa, un foc în mine și în jurul meu, și pe Patriarh îl vedeam într-o lumină. Îmi bătea inima și ziceam: Există! Doamne, există! Cu adevărat există! Deci eram în uimirea asta permanentă. Mi-a încredințat Dumnezeu inima că același har există și azi în oameni și mi-a întărit credința. Am terminat facultatea și am plecat la mănăstire.”
Peste un an și jumătate s-a ivit oportunitatea de a merge într-un pelerinaj în Cipru. Apoi, urmând una dintre învățăturile Evangheliei, conform căreia dacă un om îți cere să mergi cu el o milă, să mergi două (Matei 5:41), a pornit către Iviria, fără să își dea seama că se îndreaptă, de fapt, spre Georgia, țara unde se afla chiar Patriarhul Ilia.
Când a realizat lucrul acesta în avion, a început să se roage: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-mă pentru rugăciunile Patriarhului Ilia. Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-l pe Patriarhul Ilia.”
„Citisem și eu la Sfântul Sofronie și în Pateric că întâlnirea cu un om duhovnicesc se face cu puțină rugăciune. Și nu știam cum să mă rog. Așa mi-a venit. Și în timp ce mă rugam în avion, simțeam cum se liniștește sufletul meu și simțeam aceeași căldură pe care o simțisem atunci. Asta mi-a fost rugăciunea până când am ajuns în fața Patriarhului.”
Întâlnirea cu o schimonahie cu viață sfântă
Ajunsă la Patriarhia Georgiei, Maica Tamar a primit un loc într-o cameră în care locuiau deja două monahii, surori după trup, Anastasia și Zosima, care știau limba română. „Unul dintre părinții lor, mama sau tata, era din Republica Moldova.”
Maica Tamar își amintește cu evlavie de schimonahia Zosima ca de un om profund duhovnicesc care lucra în apropierea Părintelui Patriarh.
Maica Zosima a tras un scaun pentru maica Tamar și a întrebat-o cum o cheamă. „Cu metanierul a început să se roage probabil pentru mine, eu stând pe scaun, dânsa pe pat. Uitându-mă cum răsucește metanierul, am gândit: ce mâini albe are. Și în clipa aceea și-a tras mânecuțele.”
În prima noapte petrecută acolo, Schimonahia Zosima a adus un lighean cu apă:
„Mi-a scos șosetele. Mi-a spălat picioarele cu apă și săpun. Mi le-a șters. Eu am zis că nu e potrivit să mă împotrivesc. Doar urmăream ce se întâmplă. Când a tras ligheanul, am căzut și am făcut metanie. Mi-a făcut și dânsa metanie și nu s-a ridicat până nu m-am ridicat eu. A doua zi dimineață mi-a adus șosețelele curate, uscate. Maica Zosima…Despre ea, Patriarhul Ilia îi spunea maicii Anastasia: Sora ta e sfântă.”
„De sub plapumă urmăream ce face, când se trezește, când se roagă”, rememorează maica Tamar cu admirație. „Noaptea se ruga, nu știu cât era ceasul, se trezea, își punea mantia cu fața la candelă și icoane, era cu spatele la mine.”
„În a doua noapte, pe la ora zece–unsprezece mi s-a făcut foarte foame. Doar ce am gândit că mi-e cam foame și dânsa fiind în picioare în fața icoanelor, și-a scos mantia foarte frumos, a pus-o pe pat, a ieșit și a intrat cu o cană de cașa și un ciorchine de struguri și mi l-a pus în mână. Deci, fără cuvinte, doar ce am gândit. Și după ce am mâncat acel ciorchine de struguri, am gândit: ce bun, aș mai vrea unul… S-a dus iar la bucătărie, a mai venit cu un ciorchine și mi l-a pus în mână. Și apoi mi-a fost frică să mai gândesc ceva. Mă rugam, Doamne, să nu mai am niciun gând!”
„Am rupt repede biletul de întoarcere”
Revenind la prima zi petrecută la Patriarhie, monahia de la Cornu își reamintește cum participa la slujba de seară, când o maică i-a șoptit în limba georgiană: „Patriarhul nostru”. La finalul slujbei au luat binecuvântare.
„Am făcut metanie și când ne-am ridicat de acolo, ne-a primit cu brațele deschise și cu zâmbet, parcă ne aștepta. Nu pot să exprim această bucurie!”
Ziua următoare a intrat în cabinetul patriarhal, unde Preafericitul Părinte Ilia „stătea la birou, avea Biblia deschisă și citea. Nu a ridicat ochii până nu ne-am dus noi aproape.”
Patriarhul Ilia a pus mai multe întrebări despre maica Tamar, iar în dimineața următoare, un părinte a venit și a anunțat: „Patriarhul a blagoslovit să rămână maica româncă aici. Și am rupt repede biletul de întoarcere, nu cumva să nu împlinesc cuvântul. Așa am rămas.”
A învățat limba georgiană cu binecuvântarea Patriarhului
Pe parcursul celor 22 de ani de ședere în Georgia, monahia Tamar a viețuit în mai multe obști monahale.
În primul său an acolo, Patriarhul Ilia a venit în vizită pentru trei zile la mănăstire. La plecare, a ținut un cuvânt, la care s-au strâns toți să-l asculte și să ia binecuvântare. În acest timp, monahia Tamar se ruga în sinea ei Maicii Domnului.
„Patriarhul întrerupe discuția, mă fixează cu privirea și zice: Așa, sora noastră româncă, să te rogi Maicii Domnului să îndepărteze gândurile. Și apoi a zis cuvântul din Psalmi, pe care eu l-am brodat, pe care îl zicea des: Pomenește, Doamne, pe David cu toate blândețile lui. Așa să te rogi.”
„M-a întrebat: Ai învățat limba georgiană? Am răspuns: Nu. Îți dau binecuvântare să înveți limba georgiană. Și mi-a făcut o cruce mare. Aceasta a fost o altă întâlnire cu el.”
În prezent, maica Tamar vorbește fluent limba georgiană, pe care spune că a învățat-o cu binecuvântarea Patriarhului Ilia și cu ajutorul Maicii Domnului. Nu a urmat cursuri de învățare a limbii, dar ne povestește cum a procedat:
„Eu am avut în rucsac Psaltirea și Biblia în limba română. Au adus în camera unde eram eu o monahie care avea Psaltirea și Biblia în limba georgiană. Am început să-mi copiez o frază de colo, una de colo. Am făcut așa, cusute cu ață, niște foi cu cuvintele necesare, din rugăciuni. Și după vreun an și jumătate am început să vorbesc. Eu aveam Biblia și Psaltirea în alfabetul chiliric.”
Maica Tamar spune că, folosind cărți cu limbaj mai vechi, a învățat cuvinte pe care georgienii nu le utilizau în limbajul curent și de aceea stârnea mirarea lor când folosea anumiți termeni.
Maica își amintește o altă întâmplare dintr-o zi în care fusese nevoită să aștepte foarte mult timp în frig, dar nu spusese nimănui despre asta. După slujba din seara zilei respective, o altă maică a venit către ea cu un poncho, iar Patriarhul Ilia a spus: Învățați-o cum să și-l pună, ca să nu-i mai fie frig.
„Tu o să fii Tamar, tu o să fii Tamar”
La momentul sosirii în Georgia, Maica Tamar era rasoforă, iar mai apoi a depus voturile monahale la o mănăstire situată vizavi de sediul Patriarhiei.
„Am mers la Patriarhie la rugăciunea de seară împreună cu părintele mănăstirii. A fost rugăciunea de seară foarte târziu și, după slujbă, ne-a făcut semn părintele să mergem să îngenunchem înaintea Patriarhului Ilia. Eram trei maici și Preafericirea Sa a zis: Mâine avem călugării. Eu am ales deja numele: Nino, Ketevan, Tamar. Dar mâine o să scrieți pe bilețele și o să luați din mâna episcopului care vă tunde.”
„Când m-am ridicat în picioare, o maică de la Patriarhie a spus, arătând cu degetul spre mine: Tu o să fii Tamar, tu o să fii Tamar.”
Seara următoare, maicile au mers la Biserica Bunei Vestiri din incinta Catedralei Sfânta Treime – Sameba. După slujba de seară, unde a fost prezent și Patriarhul Ilia, au anunțat călugăriile. Era prima dată când erau tunse femei în monahism la un ansamblu monahal unde viețuiau doar călugări.
„Ne-am dus, am luat bilete din mâna episcopului, maicile și-au ales și mie mi-a rămas Tamar.”
Maicile au rămas la priveghere într-o mică biserică situată în partea superioară a porții de la intrarea în catedrală.
„Acolo se făcea priveghere de noapte. Acolo am rămas, ne-am împărtășit cu noile nume. Era 24 decembrie și sărbătoarea Tuturor Sfinților Georgieni. A doua zi, 25 decembrie, era ziua întronizării Patriarhului Ilia și ne-am dus cu lumânările, cu mantiile, în biserica mare a Sfintei Treimi. Am stat în balcon și am participat și la liturghia de aici.”
„Când omul e mândru, numai Sfânta Treime îl mai poate vindeca”
„Catedrala aceasta, Sameba, unde a fost depus trupul Patriarhului Ilia, până să fie dus la Sioni, a fost construită în perioada în care eu am fost acolo. E ultima catedrală construită și este în numele Sfintei Treimi. Patriarhul spunea că poporul georgian este format din oameni foarte iubitori, dar și semeți. Și când omul e mândru, numai Sfânta Treime îl mai poate vindeca”.
Patriarhul avea o rugăciune preferată, pe care o redă maica Tamar:
Unule Dumnezeu, Treime Sfântă cea de o ființă și nedespărțită, slavă și mulțumită Ție! De Dumnezeu binecuvântată patria noastră, Georgia! În pustiu, floare neveștejită, biserica Sfintei Treimi, lacăt al lui David, săgeata lui Hristos, dă slavă lui Dumnezeu și pururea bucură-te!
„Ce-i plăcea Patriarhului și ce compunea Preafericirea Sa, rețineam foarte ușor,” spune maica. „Picta. Îi îndemna mai ales pe episcopi să picteze. Spunea: asta te-ar liniști, Preasfințite, asta te-ar liniști, pictează. Îndemna să asculți muzică clasică: înnobilează sufletul.”
Sărbătoarea Sfântului Alexie
În urmă cu 16 ani, tatăl maicii Tamar era grav bolnav și voia să plece spre România ca să-l revadă. Și cu acea ocazie, maica vede o lucrare a lui Dumnezeu prin Patriarhul Ilia.
„Cumpărasem bilet de avion pentru marți noaptea spre miercuri. Miercuri aș fi fost în România. M-am dus sâmbătă seara la Patriarhul Ilia: Tatăl meu este foarte bolnav, nu știu dacă îl mai prind în viață, blagosloviți să merg. Luni mă împărtășesc, marți seara plec, miercuri sunt în România, am bilet. Patriarhul zice: Vă împărtășiți duminică, apoi plecați. Eu o țin pe-a mea. Îmi plăcea Liturghia de luni. Luni mă împărtășesc, marți seară plec, miercuri sunt în România. Tace puțin și repetă mai apăsat: Vă împărtășiți duminică și apoi plecați.”
„M-am împărtășit duminică și m-a apucat un dor de tatăl meu…M-a apucat un dor și un plâns…”
„Am schimbat repede biletul, am plecat duminică seara, am ajuns luni dimineața. Tata m-a recunoscut, mi-a strâns mâna, deși nu mai vorbea, nu mai mânca de o săptămână. I-au curs lacrimile și în noaptea de luni spre marți a murit. Deci nu l-aș mai fi prins în viață, dacă nu mă trimitea Patriarhul Ilia.”
„Și a murit pe 17 martie, de ziua Sfântului Alexie. La tatăl meu trupesc am stat 24 de ani, la părintele duhovnicesc, 22 de ani și a murit tot pe 17 martie, de ziua Sfântului Alexie.”
După înmormântarea tatălui, mama monahiei Tamar a insistat să rămână în țară, dar maica dorea să împlinească cuvântul primit la început și să rămână în apropierea Patriarhului Ilia.
Ea a însoțit-o pe maica Tamar înapoi în Georgia, gândindu-se că, la vederea unei mame îndurerate, Patriarhul Ilia își va schimba cuvântul. Au mers împreună la Patriarh și i-au explicat situația. Preafericirea Sa le-a invitat să se așeze pe canapea, în timp ce pe fundal se auzea Ave Maria, una dintre compozițiile sale. În timp ce din ochii mamei au început să curgă lacrimi, Părintele Patriarh Ilia se ruga cu ochii închiși.
„Se termină melodia și Patriarhul Ilia spune mamei: E mai ușor să vii tu aici decât să se întoarcă ea. Vrei să te călugărim? Și mama: Nu, acolo e casa mea, acolo e mormântul soțului meu. Atunci Preafericirea Sa mi-a zis: Condu-o până în România, și te întorci.”
Deoarece Patriarhul Ilia este recunoscut pentru compozițiile sale, maica Tamar completează: „Toți georgienii cântă. Au voci foarte frumoase și de pe la patru ani fac pian. Oricât de săraci ar fi, au pian în casă. Și măcar unul din cinci copii, dacă nu toți copiii, toți copiii învață pian. Toți știu să cânte.”
„Mult har se simte la un botez”
Un alt aspect pentru care Patriarhul Ilia a devenit foarte cunoscut este creșterea natalității în Georgia, după ce în 2007 a anunțat că va boteza personal fiecare copil născut după cel de-al doilea în familiile ortodoxe căsătorite.
„De la al treilea copil în sus, a devenit nașul lor de botez și pe unii dintre ei i-am ținut și eu în brațe. Pe certificatul lor de botez apare naș: Patriarhul Ilia al Georgiei și monahia Tamar. Eu sunt uimită că am ajuns acolo.”
„Mult har se simte la un botez”, subliniază monahia. „Patriarhul Ilia dădea binecuvântări copiilor botezați. Finuții trebuiau să planteze șapte cedri sau șapte chiparoși.”
Maica privind la fotografii povestește că se ocupa adesea de coaserea cămășuțelor de botez ale copiilor, iar uneori primea și materialul necesar, fără a fi nevoită să-l cumpere.
„Simțea suflul poporului”
Patriarhul Ilia dădea tot felul de binecuvântări sau ascultări „ca oamenii să fie antrenați în fapte bune”.
După slujbă, mai dădea astfel de teme pentru acasă: „Eu am să vă rog să scrieți o temă, așa, pe o pagină A4, cam ce ați vorbi voi cu Dumnezeu despre cei adormiți din neamul vostru și trimiteți-mi la Patriarhie să le citesc. Oricând îl întâlneai, puteai să-i spui necazul tău sau să te oprești. Simțea suflul poporului. Prin asta avea o legătură la toate nivelurile cu acesta.”
„Era și seminarul peste drum de Patriarhie. Și inclusiv temele studenților le mai citea sau mai intra pe la cursuri. A fost apropiat de fiecare generație. Și cu mireni, și cu monahi, monahii, și cu străini și cu toți. Nu m-am simțit străină”, rememorează maica Tamar.
„Când era student în Rusia, la Zagorsk, a făcut și teologie și pictură. În Rusia s-a întâlnit cu Patriarhul Georgiei din acel timp, care i-a adresat aceste cuvinte: Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, celor smeriți le dă har. Patriarhul Ilia spunea: Toată viața am avut ca un far în minte acele cuvinte, nu cumva să se strecoare în mine mândrie. Deci a lucrat pentru smerenie și s-a umplut de har. Și a putut fi călăuză.”
„Mergea în vizite, în eparhii. La sfârșit, se îmbulzeau toți să ia binecuvântare. Nu mai ajungeau la el, era buluc de lume. Ei mângâiau mașina și o pupau. Preafericitul a observat momentul acesta și a zis: Eu simt dragostea voastră. Nu știu dacă și voi o simțiți pe a mea. Spunea niște cuvinte care trezeau în tine dorința să-i arăți dragostea.”
„Cum să nu vrei să-l aștepți la orice oră?”
Maica Tamar și-a amintit cum a ajuns Patriarhul Ilia să fie atât de iubit de oameni.
„El a dăruit întâi. El a zis întâi: Vă iubesc. Când pleca în Germania, la control la inimă sau la operație, se întorcea uneori la două sau trei dimineața. Noi aflam și îl așteptam la biserică, deoarece, la orice oră venea, se ducea întâi la biserică. Spunea: Mi-a fost atât de dor de voi, abia am așteptat să mă întorc. Deci nu spunea: Mi-a fost rău, mi-au făcut cinci operații la inimă. Spunea: Mi-a fost dor de voi. Cum să nu vrei să-l aștepți la orice oră?”
Maica Tamar a aflat un moment minunat întâmplat în copilăria Patriarhului, care a fost notat de tatăl său și care ar fi fost o prevestire a căii pe care avea să pășească Irakli, viitorul Patriarh-Catholicos al Întregii Georgii.
„Când era bebeluș, în pătuț, era în cameră cu un văr de-al lui și a intrat un porumbel alb pe geam. S-a învârtit de trei ori deasupra lor și a ieșit. Tatăl Patriarhului Ilia, care a observat și a notat asta pe o hârtie, a zis: unul dintre acești copii o să fie Patriarhul Georgiei. Tatăl lui a simțit asta. A notat întâmplarea, a pus-o într-o sticlă și a zidit-o în casa care se construia atunci. Și tatăl lui era un om deosebit. Cu discernământ, cu înțelepciune, cu intuiție…oameni duhovnicești, trăitori.”
„Fiecare se străduia să facă ceva să-l bucure”
Maica Tamar se îndeletnicea cu lucrul de mână sau rucodelia, cum este numită de monahi, în care punea multă dragoste și talent.
Era foarte apreciată de georgieni care-i spuneau în glumă că are sânge de georgian, datorită simțului dezvoltat pentru culorile și motivele specifice culturii lor.
„Aceasta este icoana pictată de Prefericirea Sa, Sfânta Treime; în Catedrala Sfintei Treimi se află. Și eu am decupat o copie și am pus-o aici, cu un tropar scris în georgiană. Aceasta i-am dăruit-o. Pe toate părțile era pictată.”
„Aceasta e o cruce georgiană, pe marmură. Și pe acestea i le dăruiam. Fiecare se străduia să facă ceva să-l bucure.”
Maica Tamar a brodat odată notele cântării „Aliluia” compuse de Preafericirea Sa și i-a dăruit broderia. Patriarhul Ilia „s-a dus repede la pian să verifice notele”, ne povestește maica cu încântare.
Maica broda, de asemenea, citate din rugăciuni sau psalmi care îi plăceau Patriarhului Ilia și pe care îi repeta foarte des, mai ales: „Pomenește, Doamne, pe David cu toate blândețile lui”.
„Și chiar spunea: ziceți o dată, de două ori, de zeci, de zeci de mii de ori și vă liniștiți. Probabil era una dintre rugăciunile lui preferate.”
Maica îi picta des pe Sfinții Gheorghe și Ilie și folosea în mod creativ culorile pietrei, deformările, calitățile naturale ale materialului.
„Pentru că el se ruga, împărtășea starea lui tuturor”
Maica Tamar rememorează în continuare o altă întâmplare care surprinde relația Patriarhului Ilia cu poporul său.
„Eram într-o mănăstire situată la două ore jumătate de capitală, nu știam ce se întâmplă acolo, nu știam programul Patriarhului Ilia. Mă podidește un plâns și plâng în hohote, un plâns curățitor, ca un foc în inimă. Doamne, ce se întâmplă?, mă gândeam. Pe nepusă masă plâng.”
„Și după aceea am aflat că Patriarhul Ilia, la biserică, în fața poporului își cerea iertare: Din cauza păcatelor mele suferă poporul. Iertați-mă, fiilor! Iertați-mă, fraților! Eu am greșit cu asta, cu asta, cu asta și el plânge. Și din asta se pornește rugăciunea pentru popor: Dumnezeu să vă ierte, Dumnezeu să ierte păcatele strămoșilor noștri. Pomenește apoi toate păcatele: uciderea de frați, uciderea pruncilor de către mame, toate păcatele pe care le-ar fi făcut poporul în trecut și în prezent. Asta le spunea plângând și tot poporul plângea.”
„Deci eu, neauzind, neștiind, plângeam. Pentru că el se ruga, împărtășea starea lui tuturor. Și apoi spunea cu o voce foarte liniștită și senină: Deschise sunt ușile pocăinței. Intrați! Prin rugăciunile acestea a deschis înaintea lui Dumnezeu pentru popor ușile pocăinței. Ori noi asta cerem zi de zi, ani la rând: Primește-mă întru mărturisire și întru pocăință. Ori el asta făcea. Erai invitat să intri prin ușile pocăinței.”
Maica Tamar ne arată o carte în limba georgiană cu predici rostite de Patriarhul Ilia, dar nu numai. „Sunt și niște rugăciuni compuse de Preafericirea Sa către Sfânta Treime, către Sfântul Gheorghe, către Sfântul Nicolae. Într-una dintre ele, știu că îl roagă pe Sfântul Nicolae ca el să conducă poporul în locul lui. Fii tu Patriarh în locul meu. Sunt foarte frumoase. Chiar și din rugăciunile acelea, din felul lui în care se ruga, cum se smerea și cum cerea, se vedea starea duhovnicească.”
„Era tare bine să fim acolo”
Monahia Tamar a viețuit o vreme în mănăstirea înființată în Sno, satul natal al tatălui Părintelui Patriarh. Într-o zi de noiembrie, pe când se afla afară la ascultare, a sosit Patriarhul Ilia, dar și un tir plin cu ghivece cu flori și plante, aduse de la Tbilisi.
Preafericirea Sa i-a făcut maicii Tamar o cruce mare, dându-i binecuvântare să îngrijească acele ghivece. Ulterior, maica a aflat că, aflându-se într-o zonă alpină, acolo creșteau preponderent salată și cartofi, nicidecum astfel de plante, dintre care unele erau tropicale. La scurt timp, frunzele le-au căzut, dar maica nu a renunțat și le-a îngrijit cu dragoste.
În curtea acestei reședințe se construia un mic hotel, prin care Patriarhul Ilia asigura locuri de muncă sătenilor. Acest spațiu a servit drept adăpost pentru florile Părintelui Patriarh.
Sursa foto: arhiva personală a monahiei Tamar
„Îngrijeam 180 de ghivece, 140 erau numai lămâi, 4 tipuri de lămâi, gardenie, cactus, agava, palmieri. Vara următoare, când a venit, prima întrebare a fost: Ce fac florile, trăiesc? Și i-am adus un ghiveci de lămâi care avea și flori și fructe și a fost foarte bucuros. Aceste bucurii îmi dădeau putere!”
Maica Tamar ne mai povestește o întâmplare petrecută tot în satul Sno. Pe când Patriarhul Ilia se afla acolo, maica Tamar i-a dăruit unei fetițe, Manana, fină a Părintelui Patriarh, o fotografie cu Preafericirea Sa. Copila a fugit imediat la Patriarh să-i arate ce a primit, iar Patriarhul a strâns-o la piept. „Ea nu se mai dezlipea de la pieptul Preafericirii Sale, încât un preot a venit și a luat fetița. A venit în fugă la noi, maicile, și ne povestea: Eu auzeam din inima nașului meu: Mancho, te iubesc, Mancho, te iubesc…și nu mai voiam să plec de acolo.”
Tot în satul Sno, trăia și bătrânul Ioram, care era de-o seamă cu Părintele Patriarh. Scria poezii și i le recita Preafericirii Sale.
„Odată a venit în satul natal, când era vreme neprielnică, ceață, umezeală și foarte frig. La această cotă, în această climă alpină, când bătea vântul, aveai mari dureri de cap, era greu și pentru noi, cei tineri. Medicii nu îi dădeau voie să vină având în vedere vârsta Preafericirii Sale.”
„Când a coborât din mașină și ne-a binecuvântat, primul lucru pe care l-a zis a fost: Eu credeam că vă aduc soare, dar nu-i nimic, de mâine va fi soare. A doua zi dimineață: ciripit de păsărele, soare, ca o vară superbă, ca o zi de Înviere, când e depusă o liniște, o pace și o bucurie peste natură și peste sufletele noastre.”
Amintindu-și de faptul că putea participa și obștea la rugăciunile care se făceau în jurul Părintelui Patriarh, maica remarcă: „eram și noi în jur și era tare bine să fim acolo.”
Patriarhul Ilia a întrebat-o pe maică de ce nu scoate florile afară, iar aceasta i-a răspuns: este soare doar trei zile, cât stați aici. A zâmbit. Și chiar așa a fost.
„A treia zi, după ce am condus mașinile și am închis porțile reședinței, încet, încet, ceața s-a lăsat, s-a făcut frig, cum fusese în ziua când a venit.”
„Anii de patriarhat sunt ani de mucenicie”
Monahia Tamar își amintește de o dedicație pe care i-a scris-o în limba română Patriarhului Ilia pe un album cu icoane românești, pe care i l-a dăruit înainte de a fi învățat limba georgiană.
„I-am scris:
Mama Mtavaro! (Părinte Patriarh)
Rugăciunea – să vă fie primită!
Osteneala de-o viață – de Dumnezeu răsplătită!
Mucenicie, socotită să vă fie petrecerea;
Maica Domnului să vă înlesnească trecerea!
De îngeri și arhangheli: să fiți înconjurat!
Pentru rugăciunile tuturor sfinților: binecuvântat!
Sfântul Ierarh Antim în ziua Judecății să vă fie: de fapte bune, mărturie!
Iar pentru toate câte pătimim în această trecătoare viață: Dumnezeu slăvit să fie! Amin!”
„Și cu asta închei. Aceasta i-o adresez și azi, când nu mai e. Preafericirea Sa spunea: Anii de patriarhat sunt ani de mucenicie. Dacă n-ar fi fost dragostea voastră, n-aș fi putut să-i duc. Mulțumea poporului.”
Testamentul Patriarhului Ilia al Georgiei
Maica Tamar păstrează testamentul Patriarhului Ilia ca reper în inima sa:
„Dau binecuvântare întregii Georgii să vă bucurați unii pe alții!
Puneți-vă toți, ca regulă, ca principiu de viață, să nu se însereze fără să faceți o bucurie altora!
Această bucurie se va transmite întregii voastre familii și în întreaga Georgie.
Vorbiți-vă de bine unii pe alții! Povestiți despre alții doar despre calitățile lor!
Închipuiți-vă cât de fericiți sunteți când auziți pe alții vorbindu-vă de bine.
Dăruiți această plăcere și altora! Veștile rele se dublează din om în om.
O mică veste rea umbrește zece vești bune. Să ne vorbim de bine unii pe alții!”
Foto credit (fotografie principală): Basilica.ro / Raluca Ene
