Două asociații din Eparhia Romanului și Bacăului au fost premiate la a 18-a Gală a Voluntarului Băcăuan, în data de 4 decembrie.
Premiile au onorat nu numai excelența, ci sunt dovada implicării civice și a impactului direct în societate.
Proiectul „Masa pe roți”, dezvoltat de Asociația Patmos din Onești, a primit o distincție importantă. Programul a fost desemnat „Proiectul anului 2025 în domeniul social”, ajuns la cel de-al doilea an de activitate.
Sprijinul în desfășurarea activității vine din partea Protopopiatul Onești. „Masa pe roți” livrează săptămânal o masă caldă la 55 de persoane vulnerabile. Inițiativa contribuie la dezvoltarea comunității și sprijinirea persoanelor aflate în situație de excluziune socială.
Al doilea premiu a fost acordat lui Ștefan Pașcu, membru al ASCOR Bacău. Pentru activitatea sa din anul 2025, tânărul voluntar a primit titlul de „Voluntarul anului în domeniul tineret”.
Foto credit: Facebook / Valentin Țuțurlan





