Hram la Așezământul de copii „Sf. Ier. Leontie de la Rădăuți”: Pus sub Acoperământul Maicii Domnului

Așezământul de copii „Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuți” și-a serbat hramul săptămâna trecută, în prezența Preasfințitului Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, care a oficiat Sfânta Liturghie în principalul lăcaș de cult al instituției sociale.

Copiii beneficiari alături de stavrofora Ecaterina Lichi, psihologul așezământului și stareța Mănăstirii „Intrarea Maicii Domnului în Biserică”, l-au întâmpinat pe ierarh cu pâine și sare, îmbrăcați în costume populare.

Din sobor au făcut parte arhim. Justinian Săvescu, secretar la Centrul Eparhial Suceava, arhim. Serafim Grigoraș, exarh de zonă și stareț al Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, arhim. Iustin Tănase, consilier eparhial onorific și director al Așezământului de copii „Sfântul Ierarh Leontie”, pr. Ionel Constantin Maloș, Protoiereu de Rădăuți, arhim. Irineu Lichi, starețul Mănăstirii Bogdana din Rădăuți, și alți clerici din eparhie.

Un sobor numeros a participat miercuri, 1 octombrie 2025, la hramul Așezământului de copii „Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuți”. Foto: Așezământul de copii „Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuți”

Au participat oficialități locale și centrale, între care Nicolae Robu, vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Petru Tanasă, secretar general al județului, Dan Ionuț Adomniței, director al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, Bogdan Andrei Loghin, Primarul Municipiului Rădăuți.

Răspunsuri liturgice date de copiii beneficiari

Răspunsurile liturgice au fost date de corul format din copiii de la așezământ, dirijat de pr. Adrian Florea, inspector eparhial.

La momentul rânduit, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul a hirotonit un preot și un diacon și i-a hirotesit iconomi stavrofori pe trei slujitori ai așezământului social-filantropic.

PS Damaschin Dorneanul a oficiat Sf. Liturghie. Foto: Așezământul de copii „Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuți”

Părintele episcop vicar a explicat fragmentul evanghelic despre primirea Mântuitorului în casa surorilor Marta și Maria, precum și despre sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului, care datează din secolul al V-lea.

La final, arhim. Irineu Lichi a mulțumit Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, conducerii Consiliului Județean Suceava, Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, instituții care sprijină activitatea așezământului.

Gândul de recunoștință s-a îndreptat și către soborul clericilor, către autorități și către toți binefăcătorii care sprijină proiectele derulate în folosul copiilor, viitorul țării. Aceștia sunt formați la așezământ în duh creștin și respect față de valori, a mai spus starețul Mănăstirii Bogdana.

Despre așezământ

Foto: Așezământul de copii „Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuți”

Așezământul de copii „Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuți”, situai în apropierea Rădăuților, sprijină în prezent peste 110 beneficiari.

Înființat în 2011 de arhim. Iustin Dragomir, starețul de atunci al Mănăstirii Bogdana, complexul are ca beneficiari copii și tineri cu vârste între 3 și 26 de ani, găzduiți în 11 case de tip familial și în alte 66 de locuri pentru studenți și tineri.

Pe lângă asigurarea celor necesare traiului și mersului la școală, beneficiarii participă și la numeroase activități de educație non-formală, care contribuie la formarea lor.

Foto credit: Așezământul de copii „Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuți”


Știri recente