Ceremonie solemnă pentru Ziua Aviației Române: Distincții și promovări

Duminică, în Capitală, s-a organizat o ceremonie solemnă pentru a marca Ziua Aviației Române, care se sărbătorește în fiecare an cu ocazia praznicului Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul.

Astfel, la Monumentul Eroilor Aerului din Piața Aviatorilor, a avut loc tradiționala ceremonie militară și religioasă cu depuneri de flori.

Cu această ocazie și în semn de apreciere pentru aniversarea a 75 ani de existență, a fost conferit Ordinul „Virtutea Aeronautică” în grad de Ofițer, cu însemn de pace, pentru militari, Drapelului de Luptă al Comandamentului Componentei Aeriene „General Comandant-Aviator Ermil Gheorghiu”.

Pe cerul Capitalei României au evoluat aeronave militare aparținând Ministerului Apărării Naționale, elicoptere SMURD, o aeronavă a Ministerului Afacerilor Interne, precum și elicoptere ale Serviciului Român de Informații.

De asemenea, pe cer a zburat și o aeronavă Boeing 737 TAROM.

Sărbătorirea Zilei Aviaţiei Române și a Forţelor Aeriene Române

Cu ocazia sărbătorii Zilei Aviaţiei Române şi a…

Publicată de Forţele Aeriene Române pe Duminică, 20 iulie 2025

„Omul anului 2024” din Aviația Română

Anterior, sâmbătă, la Statul Major al Forțelor Aeriene, a avut loc festivitatea de premiere a câștigătorilor concursului „Omul anului 2024”.

Cu această ocazie, au fost acordate distincții militare și onorifice unor cadre militare, precum și unor reprezentanți ai instituțiilor cu care Statul Major al Forțelor Aeriene colaborează.

Concursul „Omul Anului” își propune să premieze excelența profesională și managerială a personalului militar și civil care, în anul 2024, a contribuit la promovarea unei imagini pozitive a instituției militare și la sporirea vizibilității structurilor Statului Major al Forțelor Aeriene pe plan local, național și internațional.

Festivitatea a prilejuit și înmânarea primului grad de ofițer, cel de sublocotenent de aviație, lui Cojocaru Andrei Octavian, absolvent al Academiei Forțelor Aeriene din Statele Unite ale Americii.

Evenimentul de la Crucea Caraiman, care era programat pe 15-16 iulie, în cinstea Eroilor Aerului, a fost amânat din cauza vremii nefavorabile.

Foto credit: Forțele Aeriene Române


Știri recente

Binele de știut matinal: 5 știri într-un minut

Ai un minut? Atât îți ia să parcurgi 5 știri esențiale publicate ieri pe Basilica.ro. Comunicat: Patriarhul României participă la evenimentele dedicate onomasticii Patriarhului Ecumenic Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, s-a deplasat miercuri,…