Mitropolitul Petru al Basarabiei i-a transmis un mesaj de felicitare Episcopului Veniamin al Basarabiei de Sud, la împlinirea vârstei de 50 de ani.
IPS Petru apreciază că slujirea pe care o împlinește PS Veniamin „rămâne un semn al lucrării Duhului Sfânt în vremuri care cer mult discernământ, blândețe și fermitate duhovnicească”.
„Mărturia autentică a ierarhului care unește în sine râvna pentru adevăr, noblețea pastorală și fidelitatea față de sobornicitatea Bisericii este o binecuvântare tainică și prețioasă pentru cler și popor”, spune Înaltpreasfinția Sa.
Urarea mitropolitului către PS Veniamin este ca „Dumnezeul nădejdii să vă umple pe voi de toată bucuria şi pacea în credinţă, ca să prisosească nădejdea voastră, prin puterea Duhului Sfânt” (Romani 15:13).
„Fie ca harul care v-a fost dat să sporească mereu în taina slujirii și să rodească spre mântuirea celor încredințați Preasfinției Voastre”, transmite Mitropolitul Petru.






