Se împlinesc 425 de ani de când Mihai Viteazul a primit într-un hrisov titulatura de „Domn al Țării Românești, Ardealului și Moldovei”, realizând în data de 27 mai 1600 un moment de apogeu al domniei sale, prima unire politică a celor trei țări românești.
Ziua Națională Mihai Viteazul a fost instituită prin Legea nr. 137 din 21 iulie 2020 pentru declararea lui Mihai Viteazul – Domn al țării Românești și al Moldovei și Principe al Transilvaniei, martir și erou al națiunii române.
Domnitor al Țării Românești (1593–1601), Transilvaniei (1599–1600) și Moldovei (1600), Mihai Viteazul este considerat unul dintre cei mai importanți domnitori, pentru că a adoptat o stemă unificată, a construit o catedrală ortodoxă la Alba Iulia, a sprijinit clerul și iobagii români și l-a numit Mitropolit al Transilvaniei pe Sfântul Ioan de la Prislop.
Istoricul Nicolae Iorga afirma că:
„nici un român n-a mai putut gândi unirea fără uriașa lui personalitate”.
Un domnitor devotat
În tinerețe s-a ocupat cu negoțul și a urcat treptat în funcții importante: bănișor de Mehedinți, mare stolnic, mare postelnic, mare agă și ban al Craiovei. Mihai Viteazul a devenit domnitor în 1593, promițând supunere turcilor și plata datoriilor predecesorilor săi. Totuși, el urmărea alte planuri, profitând de contextul politic favorabil.
Slăbirea Imperiului Otoman, cauzată de criza internă după moartea sultanului Soliman cel Mare și înfrângerea flotei otomane la Lepanto (1571), a creat condiții propice pentru acțiunile domnitorului. În contextul formării unei alianțe antiotomane în Europa, Mihai Viteazul a decis să adere la „Liga Sfântă” creștină, inițiată de Papa Clement al VIII-lea.
Liga era formată inițial din Statul Papal, Spania, Austria, Ferrara, Mantova și Toscana, în timp ce Anglia și Polonia erau reticente. Transilvania a avut un rol decisiv în atragerea Moldovei și Munteniei în alianță. Semnarea unui tratat de către Aron Vodă, domnul Moldovei, cu împăratul habsburgic în 1594 a fost un motiv în plus pentru ca Mihai, cu sprijinul boierilor, să se alăture alianței antiotomane.
Războiul antiotoman a început în data de 13 noiembrie 1594, când Mihai Viteazul a înfrânt trupele otomane la București și i-a executat pe reprezentanții sultanului. A urmat o serie de victorii românești împotriva garnizoanelor otomane, culminând cu bătălia de la Călugăreni (13/23 august 1595), unde, deși depășit numeric, Mihai Viteazul a obținut o strălucită victorie.
Victoria și pacea
După bătălie, Mihai s-a retras strategic în munți, așteptând sprijin. Ajutat de Sigismund Báthory și Ștefan Răzvan, el a reluat ofensiva, eliberând Târgoviște și obținând o nouă victorie la Giurgiu în octombrie 1595. Campania a continuat cu succese la Nicopole, Vidin și Cladova, iar în 1598 Mihai Viteazul a încheiat un tratat de pace cu turcii, care promiteau să nu se mai amestece în treburile interne ale Țării Românești.
În data de 28 octombrie 1599, Mihai l-a înfrânt la Șelimbăr pe principele Transilvaniei, Andrei Báthory, aliat al turcilor. La scurt timp, Dieta de la Alba Iulia l-a recunoscut oficial ca principe, marcând prima etapă a unirii țărilor române.
Unirea țărilor române
După ce Moldova s-a apropiat de Polonia sub domnia lui Ieremia Movilă, iar Transilvania a ajuns sub conducerea pro-polonului Andrei Báthory, coaliția antiotomană s-a destrămat. În acest context, Mihai Viteazul a decis să pună în aplicare „planul dacic” – unirea celor trei țări române.
Obținând acordul împăratului Rudolf al II-lea, Mihai Viteazul a înfrânt trupele lui Andrei Báthory la Șelimbăr (28 octombrie 1599) și a intrat triumfător în Alba Iulia în data de 1 noiembrie 1599. În mai 1600 l-a învins și pe Ieremia Movilă la Bacău, devenind astfel conducător al Țării Românești, Transilvaniei și Moldovei – realizând pentru prima dată unirea politică a celor trei principate române.
Deși pentru a consolida unirea, Mihai Viteazul a luat măsuri administrative și simbolice, unirea a stârnit îngrijorarea marilor puteri. Habsburgii, Polonia și Imperiul Otoman se temeau de un stat românesc puternic, iar nobilimea maghiară din Transilvania se opunea autorității lui Mihai Viteazul. Astfel, din cauza presiunilor externe și a tensiunilor interne, unirea s-a destrămat în scurt timp.
Curiozități
Sfântul Paisie de la Neamț (1722-1794) a consemnat pe paginile Psaltirii sale un cântec popular despre Mihai Viteazul. Acest vers vechi, scris chiar de el, a fost descoperit un veac mai târziu de poetul Vasile Alecsandri în biblioteca Mănăstirii Neamț, unde sfântul fusese stareț. Mai târziu, cântecul a fost învățat de la Stoian Jolde, un camarad al său.
Mihail Diaconescu, cunoscut pentru talentul său de a transforma istoria într-o poveste captivantă și filosofia într-un roman accesibil, împletește în operele sale puternic ancorate în valorile creștin-ortodoxe, imaginea domnitorului Mihai Viteazul ca prim întemeietor al ideii de unire a românilor.
Mai ales în marea epopee națională, „Sacrificiul”, dar și în romanul „Speranța”, unde sunt evocate povești despre unirea românilor, mai puțin cunoscute publicului larg, dar cercetate cu rigurozitate de romancier în arhivele bibliotecilor europene și aduse la lumină.
Mihai Viteazul a fost nu doar un mare domnitor și unificator al românilor, ci și un profund apărător al credinței creștine. Recunoscut de papa Clement al VIII-lea drept „cavaler al lui Hristos”, el a sprijinit Biserica prin ctitorii importante, precum Mănăstirea Mihai Vodă și Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia, avându-l duhovnic pe Starețul Serghie de la Tismana.
Foto credit: Portret de Valentin Tănase
