La gospodăriile viticole din Arhiepiscopia Bucureștilor a început culesul viei: Vinurile produse participă la concursuri

Anul acesta, culesul viei a început mai devreme la Mănăstirea Jercălăi și în celelalte două gospodării viticole ale Arhiepiscopiei Bucureștilor: căldura a determinat accelerarea coacerii strugurilor.

„Dacă anul trecut am avut o recoltă între 10-12 tone, anul acesta, cu intemperiile și cu seceta pedologică, avem o recoltă între 8-10 tone, ceea ce este mulțumitor”, declară Părintele Aurelian Dragu, inspector la Sectorul Agricol, Viticol și Silvic al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

„Am avut și o grindină la începutul lui iunie, dar problema a fost seceta pedologică: nu lipsa precipitațiilor, ci o secetă în profunzime în pământ, începând de anul trecut. Nici nu am putut ara în toamnă via, atât de tare și de uscat a fost pământul”, explică preotul inginer, care este zi-lumină pe teren, alături de lucrătorii viei.

Anul acesta, recoltarea are loc cu două săptămâni mai devreme decât de obicei, pentru că strugurii s-au copt rapid, iar tehnologul întreprinderii viticole Via Domnului, oenologul Claudiu Porumb, a decis că trebuie început culesul, deoarece maturizarea s-a realizat deja: boabele au strâns mult zahăr.

Via, sensibilă ca un om

Pr. Ing. Aurelian Dragu estimează că se va începe culesul soiurilor roșii cel devreme în 15 septembrie 2024. Foto: George Ioniță

„Cum sunt oamenii când sunt agitați și un pic stresați, așa se stresează și via. Ea trebuie să facă un rod, să-l țină, însă uneori nu mai are cu ce să-l alimenteze. De multe ori, cum să spun, se epuizează”, explică Părintele Inginer Aurelian Dragu.

Gospodăriile viticole ale Arhiepiscopiei Bucureștilor se găsesc în regiunea viticolă Dealu Mare: Ceptura are cea mai mare suprafață, 27 de hectare; Urlați, unde este și Mănăstirea Jercălăi, are 8 hectare, iar Chițorani are 12.

Ca soiuri predominante sunt cultivate Sauvignon Blanc și soiuri roșii sau negre, Cabernet Sauvignon, Merlot și și Fetească Neagră, la care se adaugă și struguri albi Muscat Ottonel și Sauvignon Blanc.

Culesul viei a început mai devreme în 2024: boabele s-au matiruzat forțat din cauza căldurii, acumulând mult zahăr. Foto: George Ioniță

Culesul începe cu soiurile albe, pentru că ele acumulează concentrație de zahăr mai repede. „Sunt mai timpurii, am zice noi”, explică părintele inginer.

Săptămâna viitoare se va încheia culesul soiurilor albe cu recoltarea strugurilor Sauvignon Blanc. Soiurile roșii mai așteaptă cel puțin încă două săptămâni.

Părintele inspector Aurelian Dragu lucrează la fabricarea vinurilor Arhiepiscopiei Bucureștilor din 2008, când Părintele Patriarh Daniel a decis înființarea Sectorului Agricol, Viticol și Silvic al eparhiei. Clericul supraveghează toate lucrările agricole, de la tăiatul viei până la recoltare și transportul strugurilor.

În continuare, oenologul Claudiu Porumb se ocupă de etapa care începe cu recepția strugurelui și se finalizează cu îmbutelierea vinului.

De la plugul tras de cal la un flux tehnologic modern

Cel mai dificil moment din istoria întreprinderii a fost confiscarea de către regimul comunist a celei mai mari gospodării din arhiepiscopiei, cea de la Mănăstirea Ceptura.

„A fost rechiziționată această mânăstire și chiar pe actual sediu al mănăstirii și chiar al bisericii a fost Ferma nr. 5, căreia i se și spunea Ferma «La călugări»”, povestește Părintele Inginer Aurelian Dragu.

Când au fost retrocedate terenurile, din procedură au fost exceptate bisericile, mânăstirile, astfel că Mănăstirea Ceptura nu și-a mai recuperat integral fostul teren niciodată.

„Am recuperat ce am găsit pe acte și s-a putut dovedi. Terenurile erau într-o stare deplorabilă, dar am început proiecte de reconversie. La momentul acesta, via pe care o avem este toată replantată, este o vie tânără în perioada maximă de producție”, precizează inspectorul eparhial.

Fluxul tehnologic de la gospodăriile viticole ale Arhiepiscopiei Bucureștilor respectă toate normele igienico-sanitare și europene. Foto: George Ioniță

Părintele inspector își amintește cu nostalgie de începuturile activității sale, când întreprinderea viticolă nu beneficia de tot fluxul tehnologic actual, care respectă toate normele igienico-sanitare și europene.

„Problema a fost baza materială, baza tehnologică. Se lucra ca pe vremuri, cu tocitori, cu butoaie de lemn, cu zdrobitoare manuale, cu linuri și teascuri acționate manual. Dacă v-aș spune că acum 15 ani stropeam cu vermorele și aram via cu calul, nu v-ar veni să credeți.”

Răsplata muncii: vinurile premiate Via Domnului

Pe lângă mai multe tipuri de vin liturgic, domeniile viticole ale Arhiepiscopiei Bucureștilor produc și vinuri care în fiecare an participă la concursuri sub marca Via Domnului, care se prezintă ca atare, precum și sub formă de „ediție limitată”.

Vinurile „Via domnului – ediție limitată”. Foto: Via Domnului

Iată câteva medalii din ultimii ani:

Vinarium International Wine Contest 2020

  • Medalie de aur / Via Domnului Merlot 2015
  • Medalie de aur / Via Domnului – Cabernet Sauvignon 2018

Vinarium International Wine Contest 2021

  • Medalie de argint / Via Domnului – Fetească Neagră 2019

Vinarium International Wine Contest 2022

  • Medalie de argint / Via Domnului – Fetească Neagră 2020
  • Medalie de aur / Via Domnului – Sauvignon Blanc 2020

Vinarium International Wine Contest 2024

  • Cuvée Roșu de Jercălăi 2023

„Este o răsplată a muncii noastre, de la tăiatul viei până la cules și de la cules până la strugure și apoi până la vinul care e în sticlă”, spune Părintele Inginer Aurelian Dragu, viticultorul care își petrece viața pe dealurile prahovene.

„Ierbar”, o colecție recentă de vinuri digestive de la Via Domnului. Sursa foto: Via Domnului

O colecție relativ recentă de vinuri este intitulată „Ierbar”, care este un fel de vin tonic, băutură tradițională românească folosită ca leac mănăstiresc și obținută prin împletirea caracterelor de vin cu 33 ierburi aromate, între care predomină pelinul.

Este bun digestiv și poate fi servit atât ca aperitiv, cât și ca desert. Gustul final este lung și revigorant, iar efectul asupra organismului este relaxant, cu un aport terapeutic însemnat.


Vedere de la gospodăriile viticole ale Arhiepiscopiei Bucureștilor, unde se produc vinurile Via Domnului. Foto: George Ioniță

Vinurile Via Domnului se găsesc în bisericile din Arhiepiscopia Bucureștilor sau, pentru o gamă mai variată, în magazinele arhiepiscopiei. Află detalii despre fiecare vin și comandă online de aici.

Credit foto: George Ioniță


Știri recente