Expoziția intitulată „Pelerin în Artă”, realizată de pictorul Andrei Lungu-Ailenei, poate fi vizitată la Palatele Brâncovenești – Galeria Foișor până în data de 1 septembrie.
Vernisajul prezintă lucrările iconarului în ordine cronologică și pe categorii, precum: lucrări folosite pentru admiterea la liceul de artă și admiterea pentru facultate.
„Expoziția de față urmărește ideea că actul artistic al lui Andrei este pentru el o formă de pelerinaj spiritual, dar și artistic”, se arată într-un comunicat remis Agerpres.
„Fiecare lucrare expusă reprezintă câte o etapă a acestei călătorii interioare în care artistul experimentează și explorează diverse tehnici artistice cum ar fi pictură în ulei, în acrilice, acuarelă, creion, frescă, dar și diverse subiecte, teme, precum naturi statice, portrete, peisaje, compoziții, icoană”, se mai arată în comunicat.
Expoziția este deschisă în timpul săptămânii de marți până vineri, în intervalul orar 10:00-18:00, iar în weekend, în intervalul orar 10:00-19:00.
Pictorul iconar Andrei Lungu-Ailenei este absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj, Secția Artă Sacră, și recent premiant al Concursului Național „Icoana ortodoxă – lumina credinței” al Patriarhiei Române.
Foto credit: Palatele Brâncovenești





