Maica Domnului, cinstită la Mănăstirea Piatra Tăieturii de sărbătoarea Icoanei „Înjunghiata”

Icoana Maicii Domnului „Înjunghiata” a fost cinstită duminică la Mănăstirea Piatra Tăieturii din județul Suceava. O copie a icoanei, realizată la Mănăstirea Vatoped, se află în patrimoniul așezământului monahal.

Sărbătoarea datează din secolul 14 și provine de la Mănăstirea Vatoped din Muntele Athos. Conform tradiției, un ierodiacon a lovit chipul Maicii Domnului cu un cuțit iar din rana cauzată a curs sânge.

La slujbă au participat pr. Aurel Goraș, protopopul de Câmpulung Moldovenesc, pr. Gheorghiță Muraru, protopop de Pașcani, precum și alți clerici.

„Mănăstirea s-a bucurat de prezența multor credincioși veniți din toată țara”, au transmis reprezentanții așezământului monahal.

Icoana Maicii Domnului „Înjunghiata” (Esfagmeni) de la Vatoped este sărbătorită anual în data de 21 ianuarie.

Foto credit: Mănăstirea Piatra Tăieturii / Facebook


Știri recente