Racla cu mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae și o icoană făcătoare de minuni sunt duse în pelerinaj la o parohie din Cluj-Napoca

Racla cu mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae și o icoană făcătoare de minuni de la Biserica „Sfântul Gheorghe” – Nou din Capitală au fost duse sâmbătă în pelerinaj la o parohie din Cluj-Napoca.

Delegația din București, condusă de preotul paroh Emil-Nedelea Cărămizaru, a dus racla cu mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae și icoana făcătoare de minuni la biserica „Sfântul Apostol Toma” din Cluj-Napoca.

Mitropolitul Andrei al Clujului, Maramureșului și Sălajului, împreună cu Preotul paroh Marius Goga și alți preoți de la parohiile învecinate au întâmpinat delegația.

„Este o zi istorică pentru Parohia ‹Sfântul Gheorghe› – Nou din București și pentru Parohia ‹Sfântul Apostol Toma› din Cluj-Napoca, gândindu-ne la faptul că Sfântul Ierarh Nicolae binecuvântează prin mâna sa milostivă pentru prima dată credincioșii din aceste meleaguri ardelene”, a declarat Preotul Emil-Nedelea Cărămizaru.

Racla cu mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae și icoana făcătoare de minuni sunt așezate spre închinare până duminică seară, când vor fi readuse la biserica din Capitală.

Delegația de la București împreună cu Mitropolitul Andrei și preoții care au întâmpinat cinstitele moaște și icoana făcătoare de minuni a Sfântului Nicolae. 20.11.2023. Foto credit: Pr. Emil-Nedelea Cărămizaru

Foto credit: Preot Emil-Nedelea Cărămizaru

Comentarii Facebook


Știri recente