Procesiune de seară cu moaștele Sfântului Dionisie, într-un sat din Sudul Basarabiei

Episcopul Veniamin al Basarabiei de Sud a participat marți la procesiunea organizată de parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Slobozia Mare, Cahul.

Preasfinția Sa a adus racla cu un fragment din moaștele Sfântului Dionisie Erhan, Episcopul Cetății Albe, care a fost purtată în procesiune de membrii comunității din localitatea basarabeană.

După procesiune a fost oficiată slujba vecerniei, litia și acatistul Sfântului Ierarh Dionisie, ocrotitorul Episcopiei Basarabiei de Sud.

Preasfinția Sa le-a vorbit pelerinilor despre Sfinții Arhangheli și ierarhia îngereasca, dar și despre însemnătatea procesiunii ca mod de mărturisire a credinței și chemare a milei și harului dumnezeiesc.

Episcopul Basarabiei a evidențiat viața virtuoasă a Sfântului Dionisie Erhan și importanța cinstirii Sfintelor moaște.

Preotul paroh Ion Herta a mulțumit Preasfințitului Părinte Veniamin pentru bucuria făcută comunității prin prezența sa la slujba privegherii și a aducerii spre închinarea a raclei cu Moaștele Sfântului Ierarh Dionisie.

Foto credit: Episcopia Basarabiei de Sud

Comentarii Facebook


Știri recente

Programul slujirii ierarhilor de Izvorul Tămăduirii

De sărbătoarea Izvorul Tămăduirii, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor sluji după următorul program, transmis de eparhii prin intermediul Radio Trinitas. Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Efrem,…