Îndemnul Mitropolitului Irineu: Să nu neglijăm statutul cântărețului

Mitropolitul Irineu a vorbit în cadrul Conferinței de toamnă pentru preoții din partea sudică a Craiovei despre importanța de a forma coruri de credincioși în jurul cântărețului bisericesc.

Evenimentul a avut loc luni în Sala de conferințe a Centrului Preoțesc Renașterea și a început prin oficierea Sfintei Liturghii în Catedrala Mitropolitană „Sf. Dimitrie” din Craiova.

Pr. Grigore Vulcănescu a anunțat că evenimentul tratează o temă care este în acord cu Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești (psalți).

Pr. Adrian Mazilița a prezentat tema „Evoluția muzicii bizantine. Chipuri de protopsalți greci și români, păstrători și continuatori ai tradiției muzicale psaltice”.

În cadrul manifestării au fost amintite nume de psalți care au păstrat și continuat tradiția muzicală psaltică precum Anton Pann, Petru Lampadarie, Macarie Ieromonahul, Nectarie protopsaltul, etc.

La finalul prezentării, Corul Seminarului Teologic Ortodox „Sf. Grigorie Teologul” din Craiova, dirijat de lect. Victor Șapcă, a interpretat piese muzicale psaltice reprezentative.

Mitropolitul Irineu a subliniat faptul că „asemenea preotului, cântărețul este un element de bază în viața bisericească. Fără cântăreț la strană, nu se poate săvârși Sf. Liturghie. Cântărețul poate aduna foarte mulți credincioși și credincioase lângă el, realizând un cor pentru duminici și sărbători. Să nu neglijăm statutul cântărețului care este de aceeași valoare. El este acela care cântă împreună cu noi”.

„Este foarte important să avem credincioși la strană să cânte cu cântărețul. Cântarea aceasta trebuie să fie legată de cultura muzicală a tuturor, de vocea pe care ei o au. Muzica este forța care ne ajută ca să săvârșim liturghia după Liturghie. Dacă învață la strană, credinciosul va duce cântarea și acasă. În felul acesta muzica are un ecou din biserică spre casele credincioșilor. De aceea, încurajați cântarea la strană”, a spus ierarhul.

Foto credit: Mitropolia Olteniei


Știri recente

Coordonatorii Centrului de Presă Basilica despre misiunea jurnalistului creștin: Urmărește apropierea oamenilor de Dumnezeu

Coordonatorii departamentelor Centrului de Presă Basilica au transmis, pentru Basilica.ro, mesaje cu prilejul sărbătorii Sfintei Treimi, hramul instituției media a Patriarhiei Române. Responsabilitatea transmiterii adevărului Coordonatorul Biroului de Presă și Relații Publice al Patriarhiei Române,…

Săptămâna în imagini: 25 – 31 mai 2026

Imagini emoționante din lumea ortodoxă din Duminica Rusaliilor, sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, și săptămâna premergătoare, în articolul nostru în imagini din perioada 25 – 31 mai 2026. Fotografiile surprind momente de rugăciune, credință și comuniune…