Mănăstirea Godoncourt din Franța și-a serbat hramul organizând un festival de artă sacră

În perioada 8-10 septembrie 2023, Mănăstirea Godoncourt din Franța și-a serbat hramul organizând Festivalul „Arta Sacră la mănăstirea Godoncourt! Muzica și icoana – expresii  ale  frumuseții credinței”. Evenimentul a fost inaugurat de Mitroplitul Iosif al Europei Centrale și Meridionale.

Festivalul a avut în centru Sfânta Liturghie, cu răspunsuri la strană date de Protopsaltul Adrian Sîrbu și de membrii Coralei  Academice Byzantion din Iași, de Psalta Marilyn Accaoui Leignel de la Parohia Dijon și de Adrian Anca de la parohia românilor ortodocși din Berna, Elveția. Nu au lipsit nici privegherile și slujbele de noapte.

Părintele Mitropolit Iosif a fost prezent la vernisajele expozițiilor de icoane ale doamnei preotese Geneviève Gouverneur și ale studentelor Iliuța Daniela Nichita,  Ariadna Bereștean, Andreea Miruna Simerea și monahia Iuliana Mnh, aflate la mănăstire în cadrul unui program Erasmus, precum și ale Monahiei Eufimia, membră a obștii, care a coordonat tinerele artiste.

Mitropolitul Iosif a participat vineri, 8 septembrie 2023, la hramul Mănăstirii Godoncourt și la deschiderea festivalului de artă sacră găzduit de obște. Foto: Mănăstirea Godoncourt

În prima zi a festivalului a avut loc și conferința „Introducere în lumea icoanelor”, susținută de doamna Preoteasă Geneviève  Gouverneur, iconograf.

A doua zi, ansamblul vocal „Harmonie Géorgienne”, condus de Nana Peradze, a susținut un recital de cântări bisericești polifonice.

În biserica catolică din satul Godoncourt a fost organizat și un concert vocal-instrumental, cu participarea artistelor Ruxandra Cioranu, soprană, și Sabina Comici Sabareze, violonistă, care au interpretat creații de Haendel, Bach, Vivaldi etc.

În a doua zi de festival a fost vernisată expoziția de fotografii din arhive „Mănăstiri din România”, organizată în cadrul parteneriatului  cu Arhivele Naționale din Bistrița-Năsăud, cu sprijinul  doamnei Director Cornelia Vlașin.

Festivalul s-a încheiat duminică, 10 septembrie, cu Sfânta Liturghie, când răspunsurile la strană au fost date de Adrian Sîrbu și membri ai Coralei Academice Byzantion.

„Au fost zile frumoase pline de bucurie și căldură, de așezare sufletească înaintea lui Dumnezeu”, transmit reprezentantele mănăstirii. „Festivalul a oferit ocazia artiștilor profesioniști, dar și tinerilor în formare, să participe la demersul misionar al mănăstirii ortodoxe «Nașterea Maicii Domnului» din  Godoncourt.”

În prezent, Mănăstirea Godoncourt este sprijinită de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni în renovarea unei părți a complexului mănăstiresc, iar orice donație este în continuare binevenită.

Donează

Association La Nativité de la Mere de Dieu Monastère Godoncourt
IBAN FR76 1720 6002 3893 0261 9420 054
BIC AGRIFRPP872
CREDIT AGRICOLE BAINS LES BAINS

Association Les Amis de Monastère Godoncourt
IBAN FR76 1720 6002 3893 0261 9377 859
BIC AGRIFRPP872
CREDIT AGRICOLE BAINS LES BAINS

Contact

Email: [email protected]
Telefon: +33 7 67 78 60 17
Adresa: 116 Rue Haute, 88410 Godoncourt
Monasteregodoncourt.com
Facebook: Monastere Godoncourt

Foto credit: Mănăstirea Godoncourt

Follow us on Twitter: @BasilicaNews


Știri recente